Un tulcean trebuie să plătească despăgubiri civile către Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) Tulcea aproape 60 de mii de lei cu titlu de despăgubiri civile, la care se adaugă și unele penalități, asta după ce a obținut fonduri europene folocind acte false.
Este vorba despre Anton Stan, un individ din
județul Tulcea, trimis în judecată de DNA Constanța pentru infracțiuni precum folosire
sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau
incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri
europene.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut
că în perioada 2012 – 2013, bărbatul
a prezentat documente false la Oficiul
Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (O.J.F.I.R.) Tulcea, în scopul
de a obține, în mod injust, sume de bani în cadrul proiectului intitulat „Dezvoltarea fermei vegetale Stan Anton –
localitatea Enisala, județul Tulcea”.
O parte din documentele false atestau faptul
că inculpatul a îndeplinit și condițiile minime cerute printre care și acelea
de a fi membru al unei familii de fermieri și să fi lucrat mai mult de 50% din
timpul lui de lucru în cadrul unei ferme (nu neapărat în ferma familiei), cu
cel puțin 12 luni înaintea instalării lor pe cont propriu la conducerea unei
exploatații agricole.
Prin aceste demersuri, au fost obținute pe
nedrept fonduri nerambursabile în cuantum de 106.668 lei, sumă cu care Agenția
pentru Finanțarea Investiților Rurale (A.F.I.R.) s-a constituit parte civilă în
cauză.
După ce anchetatorii au intrat pe fir, bărbatul a fost trimis în judecată și condamnat, la începutul acestui an, de către magistrații Tribunalului Tulcea, la o pedeapsă constând în doi ani de închisoare, cu suspendare, plus achitarea despăgubirilor civile în cuantum de 106.668 lei, adică suma pe care a obținut-o în mod ilegal. Sentința a fost atacată, mai departe, la Curtea de Apel Constanța și se pare că o parte din despăgubirile civile au fost achitate.
Astfel, marți, 26 octombrie, judecătorii constănțeni au menținut pedeapsa cu închisoarea, pe latură penală, iar pe latură civilă a dispus ca Anton Stan să achite 58.968 lei cu titlu de despăgubiri civile, la care se adaugă accesoriile fiscale-dobânzi şi penalităţi, calculate de la data efectuării fiecărei plăţi şi până la data achitării integrale a debitului principal.
Decizia este definitivă.
Daniel ALBU




























Fara cuvinte! Fost preot, parca la Bestepe. Acum mana dreapta celor mari din PSD Tulcea. E foarte bine, chiar ,,pe val„ ….concluzie….Furati, maaaiii, ca are biata tara de unde!!