Directorul general al Administraţiei Bazinae de Apă Dobrogea Litoral, Bogdan Bola, face din nou apel către constănţeni să anunţe instituţia dacă observă depuneri de alge sau poluări ale plajelor sau cursurilor de ape, pentru a lua măsuri. Acelaşi director posta, zilele trecute, că se află la ministerul de resort pentru a discuta situaţia operatorilor de plaje în această perioadă de pandemie care încurcă planurile pentru sezonul estival.
Momentan, nici o soluţie referitoare la cei care au închiriat plajele şi care, la data de 1 mai, nu vor reuşi să-şi desfăşoare activitatea. În schimb, contractele rămân în vigoare, chiriaşii au şi plătit prima tranşă aferentă plajelor şi primesc e-mailuri de predare-primire a sectoarelor. În curând, ei vor trebui să achite şi următoarea tranşă de bani, fapt care îi nemulţumeşte profund, de vreme ce este clar că în acest sezon nu vor reuşi să obţină profit din activitate.
„Nu doar că nu vom obţine profit, dar nici nu ne vom acoperit cheltuielile, pentru că mai devreme de finele lunii mai – începutul lui iunie, nu cred că va desfăşura cineva vreo activitate. Sezonul estival din acest an este compromise, este absurd ca ABADL să ne forţeze să preluăm plajele în condiţiile date! Cui să închiriem şezlonguri dacă nu ştim când se ridică restricţiile şi când se redeschid restaurante, hoteluri?”, ne-a declarat un chiriaş al ABADL.
„Am achitat garanţia pentru parcela de plajă în ianuarie, iar în martie am plătit prima tranşă pentru plajă. Acum am scos certificat pentru stare de urgenţă şi îl depun la ABADL. Procesul de predare-primire pentru sectoarele de plajă este ilegal în condiţiile date”, a declarat, penntru Focus Press, Alin Popa, reprezentantul SC Tan Tan Media SRL, firma care gestionează sectorul de plajă din Mamaia cunoscut ca „plaja Tan Tan”. „Eu nu am primit e-mail de predare a plajei de la ABADL şi nici nu am cum să o preiau. Eu sunt în Bucureşti acum. Ca să preiau plaja, trebuie să o igienizez… Cum să fac asta în condiţiile de acum?”, a comentat Alin Popa, referindu-se la starea de urgenţă decretată în România.
La fel ca şi Alin Popa, şi alţi concesionari de plajă solicită ca ABADL să pună în stand-by contractele de închiriere şi, evident, plăţile. Alţii cer ca atunci când se va ridica starea de urgenţă şi va fi clară data unui debut de sezon estival, cu hoteluri deschise, să se treacă la renegocierea sumelor pe care ei le datorează ABADL.
A.C.
Citeşte şi:



























