Curtea de Apel Constanța a admis apelul șoferului prins de două ori conducând cu un permis fals, după ce a intrat într-un gard și a circulat cu aproape 120km/h prin Mamaia.
Magistrații Curții de Apel Constanța au admis miercuri, 8 decembrie a.c., și au desființat în parte sentința penală nr. 775 din data de 5 august 2021, pronunţată de Judecătoria Constanţa, și, rejudecând, au decis să admită cererea apărării şi să schimbe încadrarea juridică din două infracţiuni de „conducere a unui vehicul fără permis de conducere“ în infracţiunea de „conducere a unui vehicul fără permis de conducere“ în formă continuată de către G.-C.D.
Din acest motiv, Curtea l-a condamnat pe bărbat la pedeapsa de 1 an și 6 luni de închisoare și a contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 6 luni de închisoare, la care adaugă un spor de 6 luni închisoare (1/3 din totalul celeilalte pedepse), bărbatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani de închisoare. Hotărârea este definitivă, astfel că șoferul vitezoman și fără permis a scăpat de 6 luni de închisoare suplimentare, stabilite de Judecătoria Constanța.
Reamintim că acesta era judecat pentru două infracțiuni de conducere a unui vehicul fără permis și a două infracțiuni de uz de fals.
În data de 14.01.2021, în jurul orei 23.00, G.-C.D. a cauzat un accident, soldat doar cu pagube materiale, iar câteva zile mai târziu, în data de 20.01.2021, în jurul orei 22.38, acesta a fost oprit de către organele de poliție, pe Bulevardul Mamaia, pentru că a depășit limita de viteză prevăzută de lege, în timp ce conducea un autoturism Peugeot: 119km/h a înregistrat aparatul radar. De fiecare dată, bărbatul a prezentat un permis fals, aparent emis de autoritățile turce.
Până la începerea cercetării judecătorești, la termenul de judecată din data de 11.05.2021, G.-C.D. a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, prin actul de sesizare al instanței, solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care nu le-a contestat, conform portalului Institutului Român pentru Informații Juridice – rolii.ro.
Cu privire la accidentul din 14 ianuarie a.c., bărbatul a declarat polițiștilor constănțeni că se deplasa cu un autoturism Audi pe Bulevardul Tomis și, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul volanului și a intrat într-un gard de pe marginea părții carosabile.
Valentin ISPAS
Citește și:
Şi vitezoman, şi cu permis de conducere fals. A fost plasat în arest la domiciliu – focuspress.ro


























