Societatea Building Ștefan AOP SRL intenționează să își supraetajeze imobilul în curs de execuție de la un etaj, la șapte etaje. În acest sens a fost depusă la instituția abilitată de mediu documentația necesară.
Recent, Agenția pentru Protecția Mediului Constanța anunţa publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul: „Modificare proiect în curs de execuție autorizat cu AC 4/10.01.2022 prin supraetajare de la S+P+1Etaj la S+P+7Etaje, propus a fi amplasat pe strada D9, nr. 8-10, orașul Năvodari.
Detalii legate de proiect, la instituția abilitată de mediu de pe strada Unirii numărul 23 şi la sediul titularului Bulding Ștefan AOP SRL cu sediul pe strada Barcelona numărul 10, municipiul Constanța, în zilele de luni-vineri, între orele 9,00 – 13,00. Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul Agenției pentru Protecţia Mediului Constanța.
Precizăm că această societate a mai construit în Mamaia Nord ansamblul rezidențial Building Ștefan Resort, iar un alt proiect care fusese prezentat la APM Constanţa de către Building Ștefan AOP SRL este „Consolidare mal şi construire ponton“, propus a fi realizat pe strada Brizei colţ cu faleza Siutghiol din Mamaia Nord, oraşul Năvodari. Agenţia de Mediu a transmis că nu este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului în cazul respectivului proiect.
Mai mult, în cursul anului trecut, Autoritatea competentă pentru protecţia mediului Constanţa a anunţat, decizia etapei de încadrare în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului pentru o altă investiție: „Modificare proiect autorizat cu A.C. 568/22.10.2020-înființare casă de odihnă și recuperare, curți interioare și spații de reabilitare – S+P+5E” în imobil P+4E – locuințe permanente și organizare de șantier. Investiția este amplasată în orașul Năvodari, zona Mamaia Sat, strada M10, numărul 5 și aparține tot beneficiarului Building Ștefan Aop SRL.
Societatea Building Ștefan AOP SRL a luat naștere la data de 30 mai 2016, având sediul pe strada Barcelona, numărul 10, municipiul Constanța. Administrator este Odagiu Ștefan iar asociați sunt Odagiu Paula și Odagiu Vasile. Cifra de afaceri raportată în anul 202 a fost de 62.782.527 de lei, profitul net de 27.868.706 de lei și datorii de 33.798.893 de lei.

Loredana MIHAI



























