Elevii care frecventează unități de învățământ de pe raza municipiului Constanța și a localităților Năvodari, Ovidiu, Valu lui Traian și Cumpăna beneficiază de abonamente metropolitane gratuite, valabile pe toate liniile CT BUS.
Pentru a intra în posesia abonamentelor, elevii sau părinții acestora trebuie să se prezinte la una dintre tonetele CT BUS, unde vor depune documentele necesare eliberării titlului de călătorie gratuit.
Primăria Năvodari anunță că dosarul trebuie să conțină:
- Certificatul de naștere al elevului, în copie, sau cartea de identitate;
- Carnetul de elev vizat pentru anul școlar în curs, în original și copie;
- Declarația de consimțământ GDPR, completată de părinte sau tutorele legal pentru elevii cu vârsta de până la 16 ani, respectiv de elevii care au împlinit 16 ani.
Abonamentele sunt valabile pe toate liniile CT BUS și asigură gratuitatea transportului public metropolitan pentru elevii eligibili din cele cinci unități administrativ-teritoriale.
Cei interesați pot consulta informații suplimentare pe site-ul www.ctbus.ro, în secțiunile „Tarife – Abonamente gratuite” și „Program tonete”. De asemenea, pentru clarificări privind eliberarea abonamentelor, călătorii pot apela Telefonul Călătorului, la numărul 0241 694 960, de luni până vineri, între orele 08:00 și 16:00.
A.V.



























