O instanță de judecată a admis reclamația formulată de mai multe persoane care au cerut suspendarea autorizației de construire a unui bloc pe Promenada Năvodari, beneficiar fiind preotul Andrei Salomia din Năvodari.
Așa cum am mai scris în alte articole pe aceeași temă, în septembrie 2021 a fost anunțat că preotul respectiv, care nu se află la prima investiție în turism de pe litoral, a obținut autorizație de construire a unui bloc d 7 etaje, împreună cu soția sa și cu o firmă. Mai exact, prin intermediul societății Fox Concept Invest SRL, a fost depusă, la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța, documentația privind „Construire imobil locuințe colective și unități destinate turismului, cu spații comerciale și prestări servicii la parter și etajul 1, alcătuit din P+7 Etaje în cadrul parterului, în limita legală admisă de suprafață, branșamente utilități, organizare de șantier, propus a fi amplasat pe strada Prelungirea D13 colț cu Promenada Năvodari, nr. FN, parcela A158/5, zona Mamaia Nord, orașul Năvodari“.
Mai departe, preotul Salomia a obținut autorizația de construire de la Primăria Năvodari, urmând demararea lucrărilor.
Inevitabil au apărut și persoane care s-au opus acestui proiect și care au solicitat, în instanță, suspendarea autorizației de construire, fiind vorba despre o acțiune înregistrată pe 7 decembrie la Tribunalul Constanța, Secția Contencios administrativ și fiscal, având ca obiect „suspendare executare act administrativ AUTORIZAŢIA NR 497/2021“, dosar în care Dragoș Filimon, Veronica Străinu și Andrei Cătălin Olesen apar în calitate de reclamanți, în timp ce soții Salomia, împreună cu societatea Fox Concept Invest SRL și primarul orașului Năvodari apar în calitate de pârâți.
La primul termen de judecată, de pe 13 ianuarie a.c., judectorii au amânat cauza pentru joi, 27 ianuarie, în vederea studierii unor documente depuse la dosar. La al doilea termen, la data stabilită, instanța s-a pronunțat:
„Admite cererea. Suspendă executarea Autorizaţiei de construire nr. 497/15.10.202, până la soluţionarea acţiunii în fond. Obligă pârâţii în solidar la plata către reclamanţi a sumei de 1.520 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, la Tribunalul Constanţa. Pronunţată astăzi, 27.01.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”.
Prin urmare, preotul-investitor a fost obligat să stopeze demersurile, însă nu vorbim despre o hotărâe definitivă, așa cum se poate observa, întrucât există posibilitatea atacării acesteia cu recurs.
Așa cum am mai arătat, preotul Andrei Salomia, fost consilier local, nu se află la prima investiție în turism, actualmente fiind proprietarul unui bloc de 4 etaje, cu locuințe de închiriat turiștilor, dar mai deține și un complex format din zece case de vacanță și două vile, toate în Mamaia Sat.
Daniel ALBU
Citește și:




























