Luni, 21 martie a.c., prefectul județului Constanța, Silviu-Iulian Coșa, a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, în vederea votării Hotărârii nr. 24.
Aceasta prevede actualizarea locațiilor temporare pentru cazarea, pe teritoriul județului Constanța, a cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina.
Astfel, până în acest moment, au fost identificate 53 de locații temporare de cazare, însumând peste 2.100 de locuri. Lista cu locațiile identificate va putea fi actualizată ori de câte ori va fi necesar, în funcție de situația operativă din județ.
În cursul zilei de luni, Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale a trimis, în județul Constanța, cazarmamentul solicitat anterior, prin Hotărârea CJSU nr. 17/07.03.2022.
Astfel, au fost recepționate următoarele cantități:
- Paturi – 400
- Saltele de pat – 400
- Perne – 400
- Pături – 400
- Saci de dormit – 400
- Cearșafuri – 800
- Fețe de pernă – 800.
Acestea au fost distribuite în următoarele locații: Sala Sporturilor Năvodari, Centrul de Tineret Lumina, Palatul Copiilor Constanța, Școala Gimnazială nr. 29 Constanța și Liceul Teoretic „Decebal“ Constanța.
V.I.



























