Un control desfășurat în primăvara acestui an, la nivelul municipiului Constanța, de către Curtea de Conturi a României, prin Camera de Conturi Constanța, a reliefat unele deficiențe în ceea ce privește gestionarea și colectarea separată a deșeurilor reciclabile și biodegradabile, ceea ce a condus, în principal, la depozitarea acestora în gropi de gunoi. Potrivit reprezentanților instituției cu atribuții de control, acest fapt generează un impact negativ semnificativ asupra aerului, apelor și solului, biodiversității și asupra sănătății populației.
În perioada 21 februarie – 18 martie a.c., la nivelul Primăriei Constanța a avut loc o acțiune de control, așa cum s-a desfășurat și în alte județe, cu privire la măsurile luate în contextul programelor de reducere a deșeurilor eliminate prin depozitare și implementarea și dezvoltarea programelor privind colectarea selectivă și reciclarea. Vă prezentăm, în continuare, o sinteză a raportului Curții de Conturi și decizia luată cu privire la Primăria Municipiului Constanța.
Astfel, s-a constat că rata de depozitare a deșeurilor la groapa de gunoi este cuprinsă între 171% și 249%, față de rata impusă de cadrul de regementare, respectiv, 40% – 58%, și este determinată mai ales de gradul scăzut de colectare separată a deșeurilor. În acest context, obiectivul de reducere treptată a cantităților de deșeuri municipale eliminate prin depozitare nu s-a realizat.
Gunoiul municipal este depozitat în Depozitul Ecologic de Deșeuri Menajere si Industriale (DEDMI) Ovidiu, situat în partea de est a județului Constanța, la aproximativ 10 km de municipiul Constanța. Acesta asigură depozitarea deșeurilor menajere și industriale asimilabile acestora provenite din municipiul Constanța și din alte localități din județul Constanța, acumulând o cantitate de aproximativ 245.000 tone pe an.
Deși a fost întocmit un plan de comunicare, conștientizare și educare a populației, și utilizate instrumente de realizare a acestuia, prin campanii, broșuri, pliante, articole în presa scrisă, spoturi radio și TV, aceste măsuri nu au fost eficace.
Rezultă că Municipalitatea nu și-a exercitat cu eficiență rolul de responsabil principal al implementării serviciilor de utilitate publică la nivel local, adesea deciziile necesare pentru activitățile de gestionare a deșeurilor fiind greu de luat din cauza infrastructurii de colectare selectivă.
În contractele de delegare a serviciului de salubrizare nu au fost introduse clauze care să asigure respectarea tuturor prevederilor legale.
La nivelul Municipalității există încheiat contractul de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare a Municipiului Constanța, prin concesiune, nr. 70717/09.05.2008, încheiat cu cu o societate, durata contractului de concesiune este de 25 ani, începând de la data de 17.06.2008. În cadrul contractului există diverse clauze privind modalitatea de colectare, transport, selecție, tratare si depozitare a deșeurilor, însă există și o serie de prevederi legale ce nu sunt cuprinse în clauzele contractuale.
Mai departe, deși există un contract cu operatorul de salubritate, în cuprinsul acetuia nu sunt incluse, printre altele:
- efectuarea colectării separate pentru cel puțin deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă din deșeurile municipale;
- stabilirea în sarcina operatorului de salubrizare a contribuției pentru economia circulară pentru cantitățile de deșeuri municipale destinate depozitării care depășesc cantitățile corespunzătoare indicatorilor de performanță prevăzuți în contract.
În perioada 2019 – 2021, nu au fost corect declarate cantitățile de deșeuri depozitate și reciclate, în Declarația privind obligațiile la Fondul pentru mediu, ceea ce a influențat nivelul creanțelor bugetare datorate Fondului de mediu.
Analizând declarațiile privind obligațiile la Fondul de mediu comparativ cu datele obținute de la Agenția Protecția Mediului Constanța, pe de o parte, și cu reglementările legale specifice, pe de altă parte, rezultă ca entitatea auditată a raportat cantități inexacte de deșeuri depozitate în gropile de gunoi. Aceste date au influențat nivelul obligațiilor bugetare, precum și a veniturilor încasate la bugetul de stat în perioada analizată.
Potrivit art.7 din Legea nr. 211 din 15 noiembrie 2011 (*republicată*), privind regimul deșeurilor, autoritățile administrației publice locale au obligația de a asigura colectarea separată pentru cel puțin deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă din deșeurile municipale. Producătorii de deșeuri și deținătorii de deșeuri au obligația să supună deșeurile care nu au fost valorificate unei operațiuni de eliminare în condiții de siguranță.
De asemenea, rezultatele activității de automonitorizare şi monitorizare se raportează, anual, de către operatorul depozitului de deșeuri către APM Constanța. Anual, Municipalitatea are obligația de a depune o declarație privind obligațiile la Fondul de mediu, în care sunt înscrise cantitățile depozitate, cele reciclate și contribuția datorată la Fond.
„Pentru neîndeplinirea obiectivului anual de reducere cu procentul prevăzut în Anexa nr. 6 din OUG nr.196/2005 actualizată, a cantităților de deșeuri eliminate prin depozitare din deșeurile municipale, legiuitorul a prevăzut o sancțiune producătorului de deșeuri, respectiv, o contribuție de 50 de lei/tonă, care se plătește la Fondul de mediu, plata făcându-se pentru diferența dintre cantitatea corespunzătoare obiectivului anual și cantitatea efectiv încredințată spre reciclare și alte forme de valorificare“, se arată în raport.
Conform Anexei 1 al aceluiași act normativ, deșeurile municipale nu includ deșeurile provenite din activități de construcție şi desființări.
Or, conform Declarației privind obligațiile la Fondul de mediu rectificativă și a anexelor la aceasta, depusă pentru anul 2019, în cantitatea de deșeuri municipale și asimilabile colectate, respectiv 279.536,14 tone, a fost inclusă și cantitatea de 95.128,20 tone de deșeuri din construcții, aceasta fiind considerată reciclată.
Drept urmare, cantitatea de deșeuri reciclată a fost majorată nejustificat și în afara cadrului legal. Mai mult decât atât, a influențat, în sensul diminuării, cuantumul datorat Fondului de mediu, întrucât acesta se calculează prin aplicarea a 50 de lei/tonă asupra diferenței dintre cantitatea corespunzătoare obiectivului anual de reducere cu procentul (42%) prevăzut în Anexa nr. 6 a cantităților de deșeuri eliminate prin depozitare din deșeurile municipale, plata făcânduse pentru diferența dintre cantitatea corespunzătoare obiectivului anual (184.407,94 tone*42% = 77.451,33 tone) şi cantitatea efectiv încredințată spre reciclare (20.154,8 tone).
Astfel, 77.451,33 to – 20.154,80to = 57.296,53to x 50lei/to = 2.864.826 de lei.
Având în vedere că entitatea auditată a declarat o sumă de plată la Fondul de mediu de 125.028 de lei, față de 2.864.826 lei, rezultând o creanță nedeclarată în valoare de 2.739.798,5 lei.
Precizăm ca Administrația Fondului pentru Mediu, prin Direcția de Inspecție Fiscală, a efectuat inspecția fiscală în anul 2021, având ca obiect „verificarea legalității și conformității declarațiilor fiscale, corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor de către contribuabili, respectării prevederilor legislației fiscale și contabile, verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impunere, stabilirea diferențelor obligațiilor de plată“.
S-a emis Decizia nr. 40/07.04.2021, privind obligații fiscale suplimentare de plată la Fondul de Mediu, stabilite de Inspecția Fiscală: o contribuție suplimentară de plata, pentru perioada 2015 – 2019, în sumă totală de 13.950.136 de lei, sumă care include și creanța bugetară nedeclarată stabilită de echipa de audit.
Decizia sus-amintită a fost contestată în instanță, procesul fiind pierdut în prima instanța, iar în prezent, stadiul procesual este la recurs.
Pentru înlăturarea deficiențelor de mai sus, Curtea de Conturi a decis înlăturarea neregulilor în activitatea financiar-contabilă controlată, astfel:
1. Conducerea U.A.T.M. Constanța va dispune:
- intensificarea unor acțiuni de comunicare, conștientizare și educare a populației asupra modului de colectare a deșeurilor, prin mass-media, TV, pliante etc.;
- solicitarea intensificării controalelor de către Poliția Locală și Garda de Mediu privind modul de implementare a colectării separate și aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege;
Termen de implementare: 31.12.2022
Conducerea U.A.T.M. Constanța va dispune:
– diversificarea acțiunilor de monitorizare a realizării indicatorilor de performanță stabiliți prin contractele de delegare și a celor de prestare servicii privind vărsarea în rampa de gunoi a deșeurilor menajere și a celor asimilate.
– accelerarea procedurii de încheiere a actului adițional care prevede stabilirea indicatorilor de performanță si a tarifului diferențiat pentru deșeurile reciclabile.
Termen de implementare: 31.12.2022
Pentru abaterea 7, Conducerea U.A.T.M. Constanța va dispune:
– ținând cont de faptul ca instrumentele de cântărire (cântarele de intrare si ieșire) ale operatorului economic Tracon (care deține Groapa ecologică de gunoi de la Ovidiu – n.r.) sunt din anul 1995, respectiv de la punerea în exploatare a depozitului, pentru asigurarea exactității cantităților de gunoi depozitate, producătorul gunoiului menajer va solicita ca verificările metrologice să fie făcute mult mai des față de perioada de garanție dată de constructor;
– Municipalitatea, prin direcția de specialitate, va întreprinde, lunar și anual, reconcilierea cantităților de deșeuri municipale reciclate / valorificate / depozitate cu operatorii economici, astfel încât la finele anului de raportare cantitățile să corespundă cu centralizatoarele lunare transmise la Unitatea Administrativ Teritorială atât de operatorul de salubritate (care reciclează), cât și de operatorul depozitului, în baza bonurilor de cântar emise de aceștia.
– reconcilierea programului de depozitare impus de operator, după nevoile de colectare și transport al tuturor operatorilor de salubritate contractați, astfel încât sa se instituie o colectare a gunoiului pe timp de noapte, pentru degajarea circulației rutiere și eliminarea disconfortului creat cetățenilor pe timp de zi.
– înregistrarea creanțelor bugetare suplimentar stabilite la Fondul de mediu, precum și a accesoriilor aferente;
– punerea în aplicare a hotărârii instanței de judecată.
Termen de implementare: 31.12.2022
„Pe lângă măsurile prezentate mai sus, vă rugăm să dispuneți și orice alte măsuri pe care le considerați necesare pentru remedierea deficiențelor constatate de Curtea de Conturi în urma acțiunii de verificare, inclusiv implicarea compartimentului de audit intern în urmărirea modului de implementare a măsurilor dispuse prin decizie de Curtea de Conturi.
Despre măsurile luate și rezultatele obținute ne veți comunica la termenele prevăzute pentru realizarea acestor măsuri. La expirarea termenelor stabilite prin decizie, pentru ducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse, structura de specialitate poate efectua verificarea, fără o notificare prealabilă“, se mai arată în decizia Curții de Conturi.
Vom reveni și cu alte detalii pe acest subiect.
Daniel ALBU




























Poate luați la verificat și autorizațiile de construcție din ultimii 10 ani.
Ca să faci selectare civilizată a gunoaielor ai nevoie de pubele separate. Primăria, Poliția locală și Garda de mediu, mai bine să verifice dacă fiecare casă a primit pubele de la Polaris pentru selectarea gunoielor.