Directorul Direcției Județene de Statistică, Monica Constantin a vorbit, în cadrul unui interviu Focus Press, despre autorecenzarea, ca etapă a recensământului și care este situația, la nivelul județului Constanța, în ceea ce privește colectarea datelor online.
Precizăm faptul că această etapă, autorecenzarea s-a încheiat practic din 27 mai a.c., urmând ca în perioada următoare recenzorii să se deplaseze la adresele de reședință obișnuită a populației ce nu s-a autorecenzat online. Perioada de autorecenzare a fost 14 martie a.c.- 27 mai a.c..
Momentul de referință al recensământului este ora 0.00 din ziua de 1 decembrie 2021, iar datele colectate trebuie să reprezinte situația la acel moment.
Potrivit Monicăi Constantin, directorul Direcției Județene de Statistică, la nivelul județului Constanța aproximativ 42% din populație s-a autorecenzat în această perioadă. Din totalul de aproximativ 364 de mii de chestionare completate, 276 de mii sunt valide și corecte.
„Autorecenzarea a fost de fapt a doua etapă a recensământului, prima a fost cea de preluare de date din surse administrative, mai puțin vizibile din exterior. Autorecenzarea s-a încheiat pe 27 mai, cu o prelungire de două săptămâni față de perioada anunțată la început. Au fost 11 săptămâni de autorecenzare și o putem considera un succes, mai ales pentru că este primul exercițiu de acest gen din România. Este primul recensământ digital 100% și primul recensământ în care populația să se autorecenzeze singură sau asistat (…) Au fost completat, spre exemplu, în județul Constanța peste 364 de mii de chestionare, iar ca număr de persoane 340 de mii de persoane, din acestea, chestionare valide, de luat în calcul au fost doar 276 de mii, ce nu au fost duble și sunt corecte. Aceasta înseamnă, noi am estimat, calculând după populația de la 1 decembrie 2021, un procent de aproape 42% din populația estimată a județului Constanța. Este o cifră destul de bună. Noi ca institut ne fixasem un procent de aproximativ 32%, ca target intern. La nivel de România avem un procent de aproape 47%, pertotal”, a declaratMonica Constantin, directorul Direcției Județene de Statistică.
Totodată, a prezentat o statistică a localităților și procentul autorecenzării locuitorilor, iar în mediul rural, Saraiu este fruntasă cu peste 84%, iar în mediul urban, municipiul Constanța cu aproape 46%.
„În județul Constanța sunt anumite localități din mediul rural în care autorecenzarea este peste 80% și vorbim despre Saraiu, cu peste 84% de chestionare corecte, Ghindărești cu 70%, Grădina, tot cu aproape 70%, Rasova cu 65%. Din mediul urban, oricum aici recenzarea a fost făcută în procent de 70%, ceea ce exemplifică raportul dintre urban și rural în județul Constanța. În mediul urban, în municipiul Constanța avem aproape 46% autorecenzare, destul de bine și în municipiul Mangalia și orașul Năvodari cu 44%. Acum urmează ultima etapă, cea de teren (…) Persoanele care s-au autorecenzat au vrut să își descarce și dovada autorecenzării. Persoanele care au încercat să se autorecenzeze și nu au reușit să facă acest lucru complet și nu beneficiază de acea zi liberă, în completare, nu vor exista în baza de date a recensământului și vor fi căutate de recenzori”, a conchis Monica Constantin.
Etapa de recenzare pe teren se va desfășura în perioada 31 mai – 17 iulie. În această etapă, colectarea datelor de recensământ se va realiza prin interviu față-în-față, numai cu ajutorul tabletelor, chestionarul de recensământ fiind identic cu cel din etapa de autorecenzare.
Loredana MIHAI


























