• Ai un pont?
  • Redactie
  • Agentie publicitate
  • Editia print
  • Login
FocusPress
No Result
View All Result
EDITIA PRINT
8 °c
Constanta
  • Politică
    • Administratie
    • Alegeri
    • Interviuri
    • Politica Interna
  • Actualitate
    • Economie
    • Imobiliare Auto
    • Justitie
  • Externe
  • Societate
    • Educatie
    • Media
    • Sanatate
  • Cultură
  • Sport
  • Monden
    • Cluburi
    • Restaurante
    • Showbizz
  • Turism
  • Editorial
  • Video
  • Anunţuri
FocusPress
  • Politică
    • Administratie
    • Alegeri
    • Interviuri
    • Politica Interna
  • Actualitate
    • Economie
    • Imobiliare Auto
    • Justitie
  • Externe
  • Societate
    • Educatie
    • Media
    • Sanatate
  • Cultură
  • Sport
  • Monden
    • Cluburi
    • Restaurante
    • Showbizz
  • Turism
  • Editorial
  • Video
  • Anunţuri
No Result
View All Result
FocusPress
No Result
View All Result
Home Actualitate

Bogdan Artagea: Aeroportul Kogălniceanu este deschis. Vom avea curse Tarom din această vară

30 aprilie, 2020
in Actualitate
0
9
AFISARI
Share on FacebookShare on TwitterShare pe WhatsApp

Toate zborurile comerciale din Constanţa au fost anulate din cauza pandemiei de COVID-19. Cu toate acestea, Aeroportul Internaţional “Mihail Kogălniceanu” din Constanţa rămâne deschis. Bogdan Ionuț Artagea, directorul general, a răspuns întrebărilor Focus Press, precizând faptul că angajații nu au fost trimiși în șomaj tehnic și nici nu a solicitat ajutor de stat din cauza pandemiei de COVID-19, așa cum s-a întâmplat în cazul aeroporturilor din Cluj, Bacău, Sibiu, Iași, Suceava. Aeroportul din Constanța operează în continuare, dă asigurări directorul Artagea. De asemenea, investițiile din fonduri europene nu au fost sistate. 

Aeroportul resimte în mai mică măsură cutremurul produs de pandemie, fiindcă este aeroport strategic, deservește trupele NATO și Baza Militară. Directorul Artagea s-a deplasat la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, acolo unde a avut o întrevedere cu secretarul de stat Alexandru Mutruc, dar și cu directorul general al Companiei Tarom. Artagea speră ca din această vară să existe curse Tarom pentru constănțeni. Aeroportul Internațional “Mihail Kogălniceanu” dorește să pună la dispoziția doritorilor zboruri către orașele din țară, iar cei din țară să aibă posibilitatea să ajungă mai repede pe litoralul românesc, la plajă, după ce se va renunța la starea de urgență. Menţionăm faptul că au fost prelungite, prin Ordonanța Militară nr. 10, restricțiile de zbor spre și dinspre: Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Turcia, Italia, Germania, Franţa, Austria, Belgia, Elveţia, SUA, Olanda, Iran, până în data de 14 mai, inclusiv Spania – până în data de 11 mai 2020. Aceste măsuri sunt dispuse de către autoritățile statului român și pot fi prelungite pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Reporter: Discutăm despre un aeroport strategic care deserveşte trupele NATO şi Baza Militară internaţională. Cum a fost afectată activitatea Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu din cauza pandemiei de COVID-19?

Bogdan Ionuț Artagea: În primul rând nu mai sunt zboruri comerciale. S-au anulat zborurile comerciale. Aveam două destinații: Londra și Istanbul, dar s-au oprit. În privința numărului total de pasageri, până în perioada aceasta, anul trecut am avut 20.000 de pasageri. Anul acesta avem peste 19.000 de pasageri. Scăderea nu este foarte mare, pentru că am avut și alte zboruri în această perioadă. Aeroportul este deschis. Aeroportul a fost deschis 24 din 24, la capacitate maximă, fiind și un aeroport strategic, operând Guvernul SUA și Armata NATO și Armata României.

Rep.: Aeroportul este deschis?

B.I.A.: Da! Aeroportul nu a fost niciun moment închis. Tot timpul a funcționat. 

Rep.: La ce valoare estimaţi pierderile în urma suspendării zborurilor comerciale?

B.I.A.: Încă nu știm cât durează aceste suspendări. Când va fi o dată limită și vom începe zborurile vom calcula și pierderile pe care le avem în urma suspendării zborurilor comerciale. Pierderile nu vin numai din zboruri. Pierderile vin și din chirii, dar și din publicitate. Pierderi vin și din materialele pentru dezinfecție, pentru a preveni extinderea bolii. Sunt mai multe pierderi.

Rep.: Referitor la chirii și publicitate, înțeleg că sunt agenți economici care au fost nevoiți să-și întrerupă activitatea.

B.I.A.: Absolut. Pe partea de chirii, dacă nu au mai avut loc zboruri comerciale, restaurantele din terminale s-au închis.  Pe parte de publicitate sunt foarte multe companii care au cerut suspendarea plății. Companiile de rent a car nu au mai închiriat la capacitatea la care erau obișnuite să închirieze.

Rep.: Pentru lunile martie-aprilie, strict pe parte de publicitate și chirii, la ce valoare se ridică pierderile?

B.I.A.: Noi ne-am făcut un buget și știm cât vom rezista. Dacă nu vor fi reluate zborurile, undeva în luna septembrie vom începe să avem probleme cu exploatarea, salariile, dar ne luăm toate măsurile pentru a nu se ajunge acolo.

Rep.: Până în luna septembrie ar exista fondurile necesare pentru salarii?

B.I.A.: Da! Și din septembrie vor fi fonduri, dar nu la capacitatea maximă pe care ar trebui să o avem pentru exploatare. Asta înseamnă curent, căldură, apă și așa mai departe.

Rep.: Ce decizii s-au luat în privința personalului Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu? Cum s-a procedat? Angajații au intrat în şomaj?

B.I.A.: S-au dat concedii. Mamele și-au luat concedii pentru copii, pe măsuri speciale date de Guvern, dar nu s-a intrat în șomaj tehnic.

Rep.: Câte angajate se află în concediul pentru creşterea copilului?

B.I.A.:  Maxim cinci.

Rep.: Ce îmi puteţi spune despre charterele speciale care au adus  repatriați din zonele de risc?

B.I.A.: Charterele s-au făcut cu Tarom și Blue Air. S-a terminat totul cu bine. Nu avem niciun bolnav la aeroport. Ne-am luat măsuri de precauție și totul a ieșit bine. S-au operat niște curse, dar nu am avut aglomerări în terminale. Totul a ieșit cum trebuia. S-a făcut dezinfecția necesară și așa mai departe.

Rep.: Angajații au fost testați pentru COVID-19? Cum au ieșit rezultatele?

B.I.A.: Nu s-au testat angajații, pentru că nu au avut simptome de COVID-19. Nu am avut angajați simptomatici ca să facem testări.

Rep.: Alte aeroporturi din țară au solicitat ajutor de stat pentru compensarea pierderilor cauzate de pandemia COVID-19. Se impune și la Constanța?

B.I.A.: Din cauza pandemiei de COVID-19 nu s-a făcut nici o solicitare de ajutor de stat specială, pentru că Aeroportul Internațional “Mihail Kogălniceanu” deține subvenție și venituri proprii și vom trece peste această perioadă fără să avem probleme.

Rep.: Cum reuşiţi să acoperiţi cheltuielile de personal și utilități în această perioadă?

B.I.A.:  Aeroportul nu a fost închis și operează în continuare. Noi avem în continuare curse, se încasează bani, avem operări cu elicopter la platformă. Mai sunt unele chirii care se încasează pentru operatorii care zboară. Aici vorbim despre elicopterele care zboară la platformă.

Rep.: Ce investiţii din fonduri europene şi de la bugetul de stat erau prevăzute pentru 2020 şi cum s-a procedat în cazul lor? Câte s-au sistat și câte continuă?

B.I.A.: Proiectele cu fonduri europene continuă. Sunt în continuare eligibile și mergem cu ele până la capăt. Sunt în curs de aprobare. Sunt două aprobate și două care sunt în curs de aprobare. Proiectele non-economice includ echipamente de control de securitate, autospecială PSI, o ambulanţă. Pe fonduri economice, fonduri europene, pe economic,

 avem autospeciale de curățat pista, autospeciale de degivrat pista, cargo loader și mai sunt alte două proiecte în curs de aprobare.

Rep.: Activitatea este în plină desfășurare la Aeroportul Mihail Kogălniceanu?

B.I.A.: Da! Activitatea este în plină desfășurare. Fondurile s-au obținut, investițiile nu s-au oprit. Eu sper ca pandemia să nu afecteze aeroportul. Sper să reluăm cât mai repede cursele comerciale.

Rep.: Ce mesaj doriţi să transmiteţi angajaţilor? Dar constănţenilor?

B.I.A.: Am plecat de la Minister. Ne-am văzut cu domnul secretar de stat pentru aviație, domnul Mutruc (Alexandru Mutruc –n.r.), directorul general al Companiei Tarom. Am vorbit cu dânsul pentru a pune la dispoziția constănțenilor curse Tarom, inclusiv din această vară. Noi mergem înainte și vrem să oferim constănțenilor zboruri către orașele din țară, dar și cei din țară să poată să vină pe litoral, la plajă, începând cu terminarea restricțiilor care sunt acum.

Rep.: Concret, de când vor exista zboruri pentru constănțeni?

B.I.A.: Nu știu când se vor termina restricțiile. Avem deja zboruri anulate pentru UK, până pe 15 mai, și Turkish Airlines a anulat toate zborurile până pe 29 mai.

Rep.: În luna mai am putea discuta de o reluare a zborurilor la Aeroportul Internațional “Mihail Kogălniceanu”?

B.I.A.: Nu știu ce să vă spun pentru UK, dacă se deschid sau nu zborurile după 15 mai. În cazul Turkish, până la începutul lunii iunie, este clar că sunt anulate. Să dea Dumnezeu să terminăm cât mai repede cu pandemia aceasta.

Alexandra VASILE

ShareTweetSend
Previous Post

Şedinţă de Consiliu Local: undă verde pentru noi blocuri. Baraţă: Consilierii PNL au votat împotrivă

Next Post

Polițistă, rănită în urma unui accident rutier în Eforie Nord

Alte Stiri

Actualitate

FOTO. SCANDAL la clubul Doors din CONSTANȚA: Un bărbat a fost luat de POLIȚIȘTI

8 noiembrie, 2026
656
Actualitate

Morminte PROFANATE în cimitirul din Palazu Mare! Capace de sicrie, DISTRUSE

8 noiembrie, 2026
238
Actualitate

GRABA spre POMANĂ l-a costat scump! Prins cu 107 km/h în CONSTANȚA, deși limita era de 50 km/h

8 noiembrie, 2026
211
Foto generată cu AI
Societate

Guess, Versace și Louis Vuitton, părți civile într-un dosar înregistrat la Judecătoria Mangalia

8 noiembrie, 2026
116
foto cu rol ilustrativ
Actualitate

ANCHETĂ în cazul FOCULUI de ARMĂ tras în sediul POLIȚIEI LOCALE Constanța. Ce spune IPJ

7 noiembrie, 2026
721
Economie

VIDEO. Premierul și ministrul Energiei, prezenți la CNE Cernavodă: Luni se decide și pornirea reactorului 2!

7 noiembrie, 2026
180
Administratie

Se schimbă regulile pentru șoferii din Constanța! Grila noilor impozite auto din 2027

7 noiembrie, 2026
4k
Actualitate

SURSE. Judecarea lui IPS Teodosie, în dosarul ”Mana cerească”, la final. Judecătorii au rămas în pronunțare

7 noiembrie, 2026
829
Sursa foto: gritcls.ro
Justitie

Încă un FURT din magazinele SINSAY! De data aceasta din Doraly

7 noiembrie, 2026
355
Next Post
Imagine cu rol ilustrativ

Polițistă, rănită în urma unui accident rutier în Eforie Nord

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

FocusPress

FOCUS PRESS este un produs media creat din dorinţa de informare corectă a cetăţenilor. Credem în jurnalism de calitate, în dezbateri şi aducerea în prim-plan a adevăratelor subiecte de interes public.

Ai o informaţie sau imagini care pot deveni o ştire?
Trimite-ne mesajele tale pe WhatsApp / Telefon: 0785.555.401 sau 0785.555.402 ori adresa de email: redactie@focuspress.ro

Datele tale personale rămân confidenţiale!

Focus pe Categorii

  • Actualitate
  • Administratie
  • Alegeri
  • Anunturi
  • Cluburi
  • Cultura
  • Economie
  • Editorial
  • Educatie
  • Externe
  • Imobiliare Auto
  • Interviuri
  • Interviuri
  • Justitie
  • Media
  • Monden
  • Politica
  • Politica Interna
  • Restaurante
  • Sanatate
  • Showbizz
  • Societate
  • Sport
  • Turism
  • Ultima Ora
  • Uncategorized
  • Video

Ştiri Recente

VIDEO. GALERIE FOTO. O zi magică la M&M Dental Team: copii fericiți și părinți liniștiți de Open Day

8 noiembrie, 2026

VIDEO. Incendiu la o hală din Isaccea, unde erau depozitate nuci și cereale. Focul ar fi pornit de la o sobă

8 noiembrie, 2026
  • Ai un pont?
  • Redactie
  • Editia print
  • FocusAds
  • Agentie publicitate

© 2026 FocusPress.ro - With ❤️ by Fresh Media.

Welcome Back!

Login to your account below

Forgotten Password?

Retrieve your password

Please enter your username or email address to reset your password.

Log In
FocusPress.ro
No Result
View All Result
  • Home
  • Ultima Ora
  • Politica
  • Actualitate
  • Externe
  • Societate
  • Cultură
  • Sport
  • Monden
  • Turism
  • Editorial
  • Video
  • Anunturi
  • Editia print

© 2026 FocusPress.ro - With ❤️ by Fresh Media.

Cookie-urile ne ajuta sa va oferim serviciile noastre. Prin navigarea pe acest site, acceptati modul in care noi si partenerii nostri utilizam cookie-urile. Detalii aici.