Renumitul interpret de muzică de petrecere Nicu Paleru – pe numele său întreg Nicolae Gabriel Paleru – a fost chemat în judecată la Tribunalul Constanța, de o societate din Pitești.
Pe Secția I civilă a Tribunalului Constanța a fost înregistrat, joi, 7 iulie a.c., dosarul 7290/280/2022, având ca obiect „drepturi de autor și drepturi conexe“, în materie de proprietate intelectuală.
Instanța încă nu a fixat data primului termen de judecată.
Pentru moment, nu se cunosc detalii despre litigiul dintre artistul Nicu Paleru, în calitate de pârât, și societatea Genico-Mar MG SRL, care are calitate de reclamant, însă nu este nici prea greu de dedus, dat fiind că aceasta are ca obiect de activitate comerțul cu amănuntul al discurilor și al benzilor magnetice cu sau fără înregistrări audio/video, în magazine specializate.
De remarcat că, tot pe rolul Tribunalului Constanța, se mai află pe rol încă un dosar între cele două părți, care se judecă de circa cinci ani.
În acesta, societatea susține că artistul i-ar fi cauzat un prejudiciu, potrivit încheierilor de ședință anterioare, însă în 2019 acțiunea s-a perimat, întrucât reclamanta nu a mai făcut niciun demers în vederea soluționării litigiului. Din acest motiv, a fost obligată să-i plătească artistului cheltuileli de judecată de 4.000 de lei.
Relativ recent, societatea din Pitești, reclamanta, a cerut restituirea taxei de timbru, însă, în luna mai a.c., judecătorii au respins această cerere ca fiind tardivă, dar reprezentanțiilor Genico-Mar MG li s-a pus în vedere că au la dispoziție 30 de zile din momentul comunicării soluției ca să formuleze apel.
Daniel ALBU




























