Primarul comunei Tuzla, Reșit Taner informează faptul că, începând de luni, 1 august a.c., pe mei multe străzi din localitate au fost demarate săpăturile necesare în vederea montării conductelor de aducțiune gaze.
Zonele afectate sunt: • Strada Mecanizării;• Strada Pescarilor;• Strada Școlii;• Strada Costinești;• Strada Viilor;• Strada Teilor. Precizăm că la jumătatea lunii iulie au fost efectuate astfel de lucrări pe străzile Biruinței, Școlii și Teilor.
„Prin urmare, pentru a nu îngreuna desfășurarea activităților, vă rugăm să nu lăsați autoturismele pe carosabil”, spune Reșit Taner, primarul comunei Tuzla.
Din luna mai a.c., au fost demarate lucrările pentru introducerea reței e gaze naturale în comuna Tuzla. Rețeaua de distribuție gaze naturale de medie presiune se va amplasa în intravilanul și extravilanul localității Tuzla, și se va executa din conducte de polietilena de înaltă densitate. Rețeaua de gaze va avea o lungime de aproximativ 38.413 ml și va asigura un debit de 2.500 mc/h calculat pentru comună.
După finalizarea lucrărilor, la rețeaua de gaze se vor racorda 2.460 de gospodării (90% din populația localității), agenții economici de pe raza comunei, dar și instituțiile publice. Valoarea totală a investiției se ridică la suma de 2 milioane de euro.
L.M.



























