Fostul student american de la Facultatea de Medicină a Universității „Ovidius“ din Constanța, acuzat că a drogat doi tineri, a fost, în sfârșit, condamnat de prima instanță. Hotărârea poate fi atacată cu apel.
Etan Tzvi Dimant a fost trimis în judecată, la sfârșitul anului 2018, deoarece ar fi drogat și violat doi tineri. În vârstă de 20 și 21 de ani, din Medgidia, pe aceștia i-a cunoscut într-un club din Constanța în vara lui 2017, le-a dat de băut, după care i-a invitat la el acasă, pentru a continua petrecerea. Aici le-a strecurat diverse medicamente cu efect sedativ în băuturi, iar apoi i-a violat. Și i-a și filmat în tot acest timp, pentru a avea material pornografic.
Câteva săptămâni mai târziu, polițiștii constănțeni au folosit un investigator sub acoperire pentru a se întâlni cu americanul de 35 de ani, în Mamaia, de unde au ajuns în locuința acestuia, iar ulterior aici au fost efectuate percheziții, ca și asupra autoturismului studentului de la Medicină. Au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor 30 de flacoane de produse medicamentoase ce conțin benzodiazepine, recipienți cu lichide susceptibile a conține benzodiazepine, laptopuri, telefoane mobile etc.
Săptămâna trecută, Judecătoria Constanța l-a condamnat pe Etan Tzvi Dimant la 19 ani de închisoare, pentru viol și filmarea celor două actelor sexuale săvârşite prin punerea victimelor în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, și profitând de această stare.
Judecătorii l-au condamnat și pentru o faptă de alt act de penetrare anală comis în aceleași condiții, asupra unei a trei victime. Pe care a și determinat-o și ajutat-o, cu intenţie, pentru săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, fără vinovăţie: conducere sub influenţa unor substanţe psihoactive. Americanul a mai fost condamnat și pentru ultraj contra bunelor moravuri și influențarea declarațiilor. Pentru toate aceste fapte s-a aplicat concursul de infracțiuni.
„…condamnă pe inculpatul DET (…), la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de viol (persoană vătămată CR-B). (…) condamnă pe inculpatul DET la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de viol (persoană vătămată ABAN). (…) condamnă pe inculpatul DET la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de viol (persoană vătămată TJD).
(…) În baza art. 396 alin. (1) și (2) C.proc.pen. şi art. 52 alin. (3) C.pen., rap. la art. 336 alin. (2) C.pen., condamnă pe inculpatul DET la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În baza art. 396 alin. (1) și (2) C.proc.pen. şi art. 375 C.pen., condamnă pe inculpatul DET la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultrajul contra bunelor moravuri. În baza art. 396 alin. (1) și (2) C.proc.pen. şi art. 272 alin. (1) C.pen., condamnă pe inculpatul DET la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de influențarea declarațiilor.
În baza art. 38 alin. (1) C.pen., rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen., contopeşte pedepsele principale stabilite prin prezenta hotărâre și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite prin prezenta hotărâre, respectiv un spor de 9 ani, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 19 ani închisoare. Pedeapsa se va executa în regim de detenţie, potrivit art. 60 C.pen. (…) În baza art. 72 C.pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii de la data de 25.06.2017, ora 19.45 la data de 26.06.2017, ora 19.45, şi a arestării preventive, de la data de 28.06.2017 la data de 08.09.2017, inclusiv.
În baza art. 397 alin. (1) rap. la art. 19 și art. 25 alin. (1) C.proc.pen., respinge ca nefondate pretențiile civile formulate de părțile civile CR-B, ABAN și TJD“, se arată în soluția pe scurt.
Hotârârea Judecătoriei Constanța nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.
Valentin ISPAS



























