Suspectul măcelului cu cinci victime din Argeș a fost reținut pentru 24 de ore, au transmis procurorii parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, în dimineața de miercuri, 10 august a.c.
„În cursul nopţii de 09/10 august 2022, în urma desfăşurării cercetării la faţa locului, audierii mai multor martori precum şi a persoanei bănuite de săvârşirea faptei cercetate (violenţă în familie în varianta omor calificat, împrejurările reţinute fiind: cu premeditare, asupra a două sau mai multor persoane, prin cruzimi), persoană care a dobândit succesiv calitatea de suspect, apoi inculpat în cauză, s-a dispus de către procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş reţinerea preventivă a acesteia pentru durata de 24 de ore.
Faţă de victimele identificate, inculpatul avea calitatea de fiu, frate şi, respectiv, unchi. În cursul zilei de azi, 10 august 2022, urmează ca inculpatul să fie prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş cu propunere de luare faţă de acesta a măsurii arestării preventive.
Precizăm că efectuarea în continuare a urmăririi penale, punerea în mişcare a acţiunii penale sau dispunerea unor măsuri preventive reprezintă etape şi activităţi de urmărire penală reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, respectiv asigurarea unei bune desfăşurări a procesului penal, activităţi care nu pot în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se arată în comunicatul Parchetului.
Laurențiu Palaghia, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, a declarat marți seară, după ce a fost în locul măcelului în care cinci persoane, între care și un copil, au fost ucise de unul dintre membrii familiei. O fetiță de cinci ani, mama, unchiul și bunicii acesteia au fost uciși de unul dintre membrii familiei, cunoscut cu boli psihice și înregistrat cu aceste afecțiuni la medicul de familie, și au fost găsiți morți de tatăl copilei. Măcelul a avut loc în localitatea argeșeană Bascov.
Procurorul a dat detalii cu un impact emoțional ridicat referitor la modul în care oamenii legii presupun că au fost ucise victimele: Făptuitorul a folosit mai multe obiecte dure, dar nu cuțite, ci posibil un ciocan, iar victimele prezentau agresiuni intense, conform lui Palaghia, scrie G4media.ro
P.I.



























