Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost primită, luni, la Palatul Cotroceni, de preşedintele Nicuşor Dan, cei doi urmând să discute inclusiv despre securitatea din zona Mării Negre, potrivit stiripesurse.ro.
Şeful statului şi preşedinta CE vor avea convorbiri tete-a-tete şi oficiale, după care vor susţine declaraţii de presă comune.
Luni şi marţi, preşedinta Ursula von der Leyen vizitează România şi Bulgaria, în contextul în care, anul acesta, Europa s-a confruntat cu o creştere alarmantă a ameninţărilor hibride, a atacurilor şi a incursiunilor pe teritoriul UE, a transmis, luni, Comisia Europeană.
„Aproximativ jumătate dintre aceste incidente au afectat România, Bulgaria şi regiunea Mării Negre. În cursul vizitei sale, preşedinta va reafirma solidaritatea Europei cu ambele ţări şi hotărârea de a restabili şi de a menţine libertatea de navigaţie în Marea Neagră„, a arătat Executivul comunitar.
Potrivit sursei citate, discuţiile se vor axa pe consolidarea supravegherii maritime, pe accelerarea investiţiilor în domeniul apărării şi pe îmbunătăţirea capacităţii de a răspunde la crize. De asemenea, preşedinta CE va anunţa un nou sprijin din partea UE pentru ambele ţări în vederea consolidării securităţii şi rezilienţei lor în aceste vremuri incerte.
Ursula von der Leyen va avea o întrevedere, luni, şi cu prim-ministrul Luca Niculescu.
Marţi dimineaţă, preşedinta Comisiei Europene se va afla în Bulgaria, la Varna, unde se va întâlni cu prim-ministrul Bulgariei, Rumen Radev, şi va vizita Academia Navală Nikola Vaptsarov.
V.S.



























