Deși în ultimul timp s-a tot ”bătut șaua ca să priceapă iapa” în privința clădirilor improvizate care folosesc pe post de ”biserici”, la Constanța, în privința unora dintre ele situația este departe de a fi rezolvată. De ce? Pentru că nu se vrea.
După ce o instanță de judecată a dispus desființarea clădirii improvizate din zona ”Macul Roșu”, iar Primăria a făcut demersuri pentru a pune în aplicare această hotărâre, nu același lucru putem spune despre o altă improvizație, denumită impropriu ”biserică”. Ne referim la o clădire construită, ca și cea de la ”Macul Roșu”, pe trotuar, în zona Boema, fără nicio autorizație, fără niciun plan și fără să să respecte vreo normă.
Colac peste pupăză, îi mai ”crește” și un stâlp de electricitate din acoperiș, ceea ce o face unică în România.
Scurt istoric
În 2014, polițiștii locali au efectuat un control pentru verificarea legalității acestei construcții, ocazie cu care au constatat că aceasta nu respecta nici cele mai elementare norme în domeniul construcțiilor, dar nici al siguranței. A fost momentul în care s-a dispus, la nivelul administrației locale, stoparea lucrărilor și aducerea terenului la stadiul inițial.
Numai că aceste decizii au trecut pe lângă urechile celor ”interesați”, fără ca aceștia să le pese. Lucrările aveau să fie continuate sub ”bagheta” preotului Ciprian Stanca, un exemplu clar al ignoranței de care dau dovadă astfel de persoane atunci când vine vorba despre respectarea legilor. Acesta este și motivul pentru care preotul a fost cercetat penal și condamnat, în urmă cu 3 ani, la pedeapsa de un an cu suspendare.
În ceea ce-i privește pe cei din administrația locală, situația este clară. Fostul primar, Decebal Făgădău, a spus răspicat, la un moment dat, că în timpul mandatelor lui, în Constanța nu va fi demolată nicio biserică.
S-a schimbat primarul, s-a schimbat și Consiliul Local, dar tot degeaba. Nici administrația locală nu a făcut demersuri în vederea aducerii terenului la starea inițială, prin demolarea construcției ilegale, dar nici reprezentanții bisericii nu au făcut demersuri pentru a cere intrarea în legalitate, potrivit declarațiilor city-managerului Felicia Ovanesian, din timpul unei conferințe de presă. Nici nu avea cum să intre în legalitate cu construcția ridicată direct pe sol, în condițiile în care aceasta are nevoie de o fundație de minim un metru adâncime.
Cu alte cuvinte, atâta timp cât nu se întâmplă vreun incendiu, precum s-a întâmplat în cazul bisericii din cartierul Tomis Plus, sau în cazul Palatului Arhiepiscopal, această construcție nu pare să deranjeze nici primarului, nici altora.
Daniel ALBU
Citește și:































