Doi bărbați au fost condamnați, pe 18 octombrie 2022, la închisoare într-un dosar de trafic de droguri, fiind vorba, în special, de cocaină și canabis. Primeau colete inclusiv din Olanda, iar în cauză au fost implicați și colaboratori sub acoperire, care se întâlneau cu infractorii în zona Tomis III. De asemenea, au avut loc interceptări și percheziții, de unde rezultă că anumiți clienți chiar erau disperați să achiziționeze ”marfă”. ” Păi și io ce fac în seara asta, bro? Că nu pot să dorm, nu pot să stau în casă, mă duc pă stradă să fac tâlhării, să dau în cap…”, spunea unul dintre ei.
Vlad Alexandru Barbu a fost condamnat, pe 18 octombrie, la 3 ani și 9 luni de închisoare, iar Ionuț Tega la 3 ani și 6 luni. Decizia este a Tribunalului Constanța și nu este definitivă.
Cei doi sunt acuzați de trafic de droguri de mare risc. Totul a pornit de la informații cum că unul dintre ei ar comercializa droguri. Iar oamenii legii din Constanța, sub coordonarea DIICOT, au declanșat o anchetă. În cauză au fost și colaboratori sub acoperire, care, dându-se drept clienți, s-au întâlnit cu cei vizați în Tomis III și au achiziționat canabis și un praf alb, care era cocaină.
Ulterior, judecătorii au aprobat mandate de supraveghere tehnică. Din interceptări a rezultat activitatea infracțională, în sensul că anumiți clienți chiar erau disperați să achiziționeze ”marfă”.
Spre exemplu, când unul dintre inculpați i-a spus unui client că nu mai are, momentan, persoana în cauză a izbucnit: ”Păi și io ce fac în seara asta, bro? Că nu pot să dorm, nu pot să stau în casă, mă duc pă stradă să fac tâlhării, să dau în cap”
Traficant: Îți dau banii înapoi, dacă vrei…. M-ai auzit? Te-anunț, io, te-anunț pentru că tre… e-n preparare, înțelegi?
Menționăm că, în cauză, în martie 2022, a fost supravegheat de către anchetatori și un colet ce venea din Olanda, prin DPD, care conținea droguri. Pe unele le preparau cei doi inculpați, fiind vorba de etnobotanice, de aici și discuția de mai sus.
Cât despre coletul în sine, acesta a fost ridicat de unul dintre inculpați în martie 2022 și conținea mai multe substanțe cu efecte psihoactive.
Discuție din data de 4.03.2022
Traficant: Stai, mă, că-i.. tot nu mi-a ieșit, mă. Mâine vine cineva să-mi arate cum se face, în p… mea, că nu mi-a ieșit
Client: Să-mi bag picioru’!
Traficant: Înțelegi? Du-te și-n seara asta tot acolo, de mâine….da’ mâine sigur îmi iese.
Ulterior au mai existat discuții despre comenzi de acetonă și despre alte substanțe, dar și cu alte diverse persoane, cu care le vobea la modul: ”Te servesc ca de obicei?” ”Vrei din asta nouă sau din tura veche?” ”Nu am acum, plec mâine la București și te sun eu…”
A luat legătura cu un chimist să învețe să prepare droguri
Din coroborarea acestor convorbiri, instanța a reținut că:
-inculpatul a încercat să combine substanțele primite prin colet, cu acetonă și nalbă mare, pentru a crea substanțe cu efect psihoactiv consumabile, însă nu a reușit, considerând că a greșit rețeta sau modul de preparare; în aceste condiții, inculpatul a luat decizia de a contacta pe cineva care să-l învețe cum se prepară. Din această împrejurare rezultă implicit că inculpatul nu mai preparase înainte astfel de substanțe.
-inculpatul a efectuat demersuri pentru procurare acetonă și ceai de nalbă mare, acestea fiind folosite la prepararea dozelor de substanțe cu efect psihoactiv;
-inculpatul a fost contactat de mai multe persoane (conform numerelor de telefon diferite) care așteptau prepararea substanțelor cu efect psihoactiv, inculpatul amânându-i câteva ore până când aprecia că va reuși prepararea acestora;
-inculpatul a chemat la el două persoane pentru a testa substanțele cu efect psihoactiv preparate;
-inculpatul a vândut din substanța preparată, iar un consumator i-a reproșat că efectul nu este bun, că i-a dat agitație, iar inculpatul i-a propus să-i returneze banii.
-inculpatul a fost ajutat de o persoană pentru a procura nalbă mare;
-inculpatul a contactat o persoană care s-a oferit să-l pună în legătură cu un chimist care știe cum se prepară substanțele cu efect psihoactiv.
Alt colet urmărit de anchetatori: s-a lăsat cu flagrant și percheziții
Apoi, organele de poliție au stabilit că inculpatul ar urma să primească, în perioada 21.03 – 27.03.2022, un alt colet din Olanda, un colect conținând cannabinoizi sintetici, produse pe care le va folosi pentru prepararea de substanțe cu efect psihoactiv destinate vânzării către persoane din Constanța.
Pe 24.03.2022, un colaborator sub acoperire a mers cu angajatul firmei de curierat acasă la unul dintre inculpați pentru a-i preda coletul. Astfel s-a organizat un flagrant, urmat de perceziție domiciliară.
Astfel, din rezultatul percheziției efectuate, instanța a reținur că, în plus față de drogurile de risc și mare risc identificate, precum și de substanțele din cele două colete sosite din Olanda, substituite de organele de urmărire penală, la domiciliul inculpatului s-au găsit, la data de 25.03.2022 cantitățile de 0,82 grame substanţă cristalizată care conţine ca substanţă activă 3-Chloromethcathinone (3-CMC) și 4,93 grame substanţă pulverulentă care conţine ca substanţă activă 2-FDCK (2-fluorodeschloroketamine), procurate, stocate și depozitate de către inculpat. Având în vedere activitățile de preparare și vânzare cu privire la celelalte cantități de substanțe presupuse de inculpat a avea efect psihoactiv, judecătorii au reținut că și aceste cantități (0,82 grame, 4,93 grame) aveau aceeași destinație, și anume o viitoare vânzare a lor către consumatori.
Ambii au fost trimiși în judecată pe 13.04.2022, pentru trafic de droguri, la Tribunalul Constanța.
Pe 18 octombrie au fost condamnați. Decizia nu este definitivă.
Liliana BELCIUG




























