Curtea de Apel Constanța a respins apelul declarat de inculpatul C.A., nemulțumit că a fost condamnat la închisoare cu executare.
În ziua de 3.12.2021, în jurul orei 17.00, doi agenți de la Secţia 8 Politie Rurală Băneasa s-au deplasat în satul Făurei, în urma unui apel la 112, prin care s-a reclamat că un bărbat avea un comportament agresiv.
Oamenii legii l-au găsit pe C.A. pe str. Giamiei, acesta deplasându-se pe mijlocul drumului, sub influența băuturilor alcoolice. Unul din agenți a coborât din mașină și s-a îndreptat spre bărbatul amețit, dar acesta a devenit agresiv și i-a amenințat pe polițiști că îi va omorî. El a fugit în curtea unei case din apropiere și a ieșit cu un topor, îndreptându-se spre polițistul care încerca să îl calmeze. Fără succes, însă, așa că agentul s-a retras, iar C.A. s-a năpustit asupra mașinii Poliției, ca să lovească geamul din dreptul șoferului cu toporul. Noroc că mama sa i l-a luat din mână.
Apoi, bărbatul băut s-a urcat pe mașină și a bătut cu pumnii în parbriz până la spart. A coborât, a luat iar toporul și l-a atacat, din nou, pe polițist. A fost oprit tot de mama sa, moment în care oamenii legii au încercat să îl încătușeze, dar au fost împiedicați de mai multe persoane din zonă. Agresorul a fugit, iar, în curtea casei, iar polițiștii s-au retras deoarece mai multe persoane au început să se manifeste violent.
Până la urmă, C.A. s-a predat la sediul Poliției, purtând încă pe o mână perechea de cătușe.
În aprilie a.c., Judecătoria Medgidia l-a condamnat la 1 an de închisoare, pentru ultraj față de un polițist, și la 1 an de închisoare, pentru ultraj față de al doilea polițist. În plus, C.A. a primit 6 luni de închisoare pentru distrugerea mașinii și 1 an de închisoare pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice. Judecătorii au aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv 1 an de închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 10 luni, în final acesta urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 10 luni de închisoare cu executare. A fost dedusă din pedeapsa aplicată perioada reţinerii, arestării preventive şi a arestării la domiciliu a lui C.A., de la data de 04.12.2021 la data condamnării. În plus, agresorul a fost obligat să plătească 1.000 de lei Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, reprezentând daune materiale.
Hotărârea Judecătoriei Medgidia nu a fost, însă, definitivă, așa că bărbatul din Băneasa a atacat-o cu apel.
Joi, 20 octombrie a.c., Curtea de Apel Constanța a respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpat. A dedus din pedeapsa aplicată şi durata executată prin arest la domiciliu de la 12.04.2022 la zi, dar condamnarea rămâne, decizia fiind definitivă.
Valentin ISPAS



























