Bogdan Petreanu s-a ales cu ordin de protecție pe numele lui, dar este și cercetat de către polițiști într-un dosar penal. Acesta este acuzat că ar fi snopit în bătaie o femeie, i-ar fi scos dinții din gură, i-ar fi tăiat anvelopele la mașină și ar fi obligat-o să întrețină cu el raporturi sexuale. Bărbatul a fost implicat și în scandalul cu focuri de armă din Km 4 – 5.
La data de 4 noiembrie, magistrații Judecătoriei Constanța au emis pe numele lui Bogdan Petreanu un ordin de protecție pe o perioadă de 6 luni, timp în care bărbatul nu are voie să se apropie de victimă la mai puțin de 200 m, dar nici să ia legătura cu ea, nici măcar telefonic. De asemenea, la Poliția Municipiului Constanța este un dosar în lucru, fiind vorba despre faptul că individul ar fi agresat-o pe femeie.
Mai exact, potrivit informațiilor noastre, totul s-ar fi petrecut la data de 31.10.2022, când femeia ar fi fost chemată de Petreanu la domiciliul acestuia, sub pretextul că are nevoie de bani. Însă, ajunsă la el, se pare că lucrurile au luat o altă întorsătură.
Petreanu ar fi devenit extrem de agresiv și violent. Acesta este acuzat că ar fi târât-o pe jos din bucătărie în living, în timp ce era trasă de păr. Apoi i-ar fi tăiat părul, ar fi lovit-o cu un telescop în zona gurii, scoțându-i dinții incisivi, după care ar fi aruncat-o peste masa de sticlă din sufragerie, care s-a spart și i-ar fi provocat femeii multiple leziuni.
Apoi, ar fi continuat să-i aplice lovituri pe tot corpul cu palmele, pumnii și picioarele, după care ar fi ieșit din casă și i-a tăiat anvelopele la mașină.
În cauză există un dosar de cercetare penală, existând și acuzații de viol (ar fi constrâns-o să întrețină relații sexuale cu el – conform acuzațiilor părții vătămate), violență în familie și distrugere.
Petreanu a fost reținut pentru 24 de ore. Cercetările continuă.
Amintim că bărbatul a fost implicat și în scandalul cu focuri de armă din Km 4 – 5, de anul acesta, anchetă preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța.
Liliana BELCIUG
Citește detalii aici:




























