România a ieșit de pe data de 15 mai din starea de urgență, însă a fost instaurată starea de alertă care a venit tot cu o serie de măsuri ce trebuie respectate. La nivel mondial încă există restricții de circulație în ceea ce privește zborurile, granițele fiind în continuare închise în multe dintre state, iar România a anunţat că sunt în continuare suspendate anumite curse – detalii AICI.
Evident că acest lucru îi afectează pe marinari, care s-au trezit în aeroport, unde urmau să ia diferite curse pentru a ajunge la navele care fac schimburi de echipaje, că… s-au deplasat degeaba!
Directorul CERNONAV, Ovidiu Cupșa spune că peste 150 de mii de marinari sunt în continuare blocaţi, la nivel mondial, la bordul navelor; schimburile de echipaje întârzie. În luna martie, Ovidiu Cupșa a anunţat că una dintre probleme s-a rezolvat, mai precis certificatele care se vor prelungi cu 3 luni și pentru marinarii români: „Prelungirea conformității certificatelor cu 3 luni și pentru marinarii români. În urma Circularei IMO 4204 Add. 5, ANR a prelungit conformitatea certificatelor care expiră înainte de 1 iulie 2020 cu o perioadă de 3 luni, dar nu mai târziu de 1 octombrie 2020! Majoritatea statelor au adoptat sau vor adopta termenul de 3 luni, pentru ca marinarii care nu pot realiza schimburile dr la navă să nu aibă necinformități la controalele PSC. Well done IMO, MT, ANR”.
Doar că cea mai mare problemă se referă la repatrierea acestora, a marinarilor, sau schimburile dintre echipaje. Contactat de Focus Press, directorul CERONAV a explicat faptul că sunt permise cursele charter conform noilor măsuri: „Conform ordonanței de urgență, poți realiza zboruri charter. Din partea guvernului României am găsit înțelegere, aici se pot face schimburi, marinarii, în momentul cand revin în țară nu stau în carantină, din partea celorlalte guverne așteptăm o rezolvare sau companiile aeriene, companiile de shipping care își doresc să facă schimburile, de asemenea armatorii trebuie să caute soluții chiar dacă sunt mai costisitoare, în principiu aceștia au mai încercat câte ceva, cursa charter, armatorii care au avut un număr mai mare de marinari la schimb și au avut capacitatea financiară mai mare au putut face schimburile. Din păcate nu se va relua ce era înainte de Covid-19, cursele, din păcate va exista în continuare această problema a schimburilor reduse”, a spus acesta.
Adrian Mihălcioiu, președintele Sindicatului Liber al Navigatorilor din România a declarat pentru Focus Press faptul că armatorii sunt cei care trebuie să lase orgoliile de-o parte, să se pună de acord în ce fel vor face schimburile de ehipaje, pentru că nu se pot folosi de marinarii care și-au încheiat deja contractele.
„Trebuie să se mai organizeze și armatorii aceștia între ei. Ca exemplu, avem 60 de persoane în Spania care așteaptă să rezolve cu un charter să vină în România, mai avem un alt grup tot de 60- 70 de persoane care au venit cu altă navă în alt port, li se achiziționaseră biletele în sensul în care s-ar fi reluat zborurile, navigatorii vor vorbi ca companie pentru a le asigura un charter, iar acesta se poate asigura. Pot veni și prin intermediul curselor speciale, sau cu autocarul. Pot veni și pe Stockholm- București, dar nu sunt bilete, sunt foarte puține zboruri și foarte multe cereri , aici este problema. La fel pe Sofia, dacă găsești câte un bilet, înseamnă că ai câștigat la Loto. La noi se pot face schimburi, poate să vină, să plece navigatorii, nu mai trebuie să stea în izolare. Nu putem da drumul la curse regulate pentru că vor veni din nou oameni, comunități din Spania, Italia, din zonele greu afectate de pandemie, așa spun autoritățile, pe de-o parte au și ei dreptate, sau nu, nu judec eu acum. Nu dăm drumul la curse speciale, doar să vină cineva să spună ”domnule noi vrem, operatorii aerieni, companiile de navigație, vrem o cursă să zbore de aici până acolo”, poftim, noi le dăm aprobare. Armatorii trebuie să-și mai dea și ei mâna, nu să se omoare între ei, să vedem, să ne grupăm mai mulți să zburăm, de exemplu până în Amsterdam sau Paris. Dar ei nu vorbesc între ei, pe undeva, poate le este bine că oamenii stau acolo, dar este periculos rău, pentru psihicul marinarilor și aici este o problemă. Și cursele aerine ar trebui să vină cu o inițiativă, nu să stea să aștepte, nu le interzice nimeni că nu pot face curse pentru marinari. Tot greu este lăsat în mâna sindicatelor, ele se agită în toată lumea”, a declarat Adrian Mihăiloiu.
Cel mai direct şi tranşant a fost însă fostul secretar de stat Laurenţiu Mironescu. Acesta a descris situaţia din data de 14 mai, ora 23.00, când au fost anunţate măsurile stării de alertă: „Cel mai recent moment în care marinarul român a fost doar puțin ignorat, asta ca să nu zic flegmat între ochi, de statul român, s-a derulat aseară. Aseară, 500 de navigatori români au aflat, în jur de ora 23.00, când au ajuns la Aeroportul Otopeni, că peste o oră se anulează zborurile pentru care plătiseră bilete pentru a ajunge la navele din lumea largă și a schimba echipaje cu perioada contractuală depășită și ră-sdepășită. Asta se întâmplă cu o administrație maritimă fără nave … nu reiau toate argumentele că mă enervez la ceas de seară … așa-i când populezi autorități și administrații eminamente tehnice cu propuneri de la partid, fără un minim de competență, fără atitudine, fără program, fără nimic”.
Loredana MIHAI



























