Cu un parcurs de senzație în Superligă, unde este pe primul loc, FC Farul privește acum și spre Cupa României. Obiectivul formației antrenată de Ghoerghe Hagi este accederea în sferturile de finală ale competiției.
În ultima etapă a grupelor Cupei României, FC Farul va înfrunta, pe teren propriu, CFR Cluj.
Cele două fac parte din grupa C, una extrem de complicată în ceea ce privește calculele pentru primele două locuri, cele ce asigură calificarea în faza sferturilor de finală.
GRUPA C
| Loc | Echipa | M | V | E | I | Gol | Pct |
| 1. | CFR Cluj | 2 | 1 | 1 | 0 | 6-1 | 4 |
| 2. | Universitatea Cluj | 2 | 1 | 1 | 0 | 5-1 | 4 |
| 3. | Farul Constanța | 2 | 1 | 1 | 0 | 4-2 | 4 |
| 4. | FC Rapid 1923 | 2 | 1 | 0 | 1 | 4-3 | 3 |
| 5. | CSM Alexandria | 2 | 0 | 1 | 1 | 2-6 | 1 |
| 6. | CSC Dumbrăviţa | 2 | 0 | 0 | 2 | 1-9 | 0 |
CSM Alexandria și CSC Dumbrăvița nu mai au șanse de calificare, astfel rămân 4 formații în cursa pentru două locuri, dintre care trei cu 4 puncte și una cu 3 puncte!
Dacă și Farul-CFR și U Cluj-Rapid, celălalt meci al grupei cu implicații în lupta pentru calificare, se termină la egalitate, vom avea trei formații cu 5 puncte, departajate potrivit următoarelor criterii:
Criterii de departajare
În competițiile fotbalistice din România se aplică criteriile de departajare prevăzute în art. 27 alin. 3 din ROAF, iar dacă și după aplicarea acestora egalitatea se va menține, departajarea se va face conform art. 27 alin. 4 din ROAF.
Art. 27 alin. 3 prevede: „Dacă două sau mai multe echipe acumulează acelaşi număr de puncte după ce au jucat toate meciurile programate în campionat/sezonul regular, clasamentul se va stabili pe baza aplicării, în ordine, a următoarelor criterii:
a. Numărul mai mare de puncte obţinute în jocurile directe disputate între echipele aflate la egalitate de puncte;
b. golaverajul mai bun în jocurile directe;
c. numărul mai mare de goluri marcate în jocurile directe;
d. numărul mai mare de goluri marcate în deplasare în jocurile directe;
e. golaverajul general mai bun (diferenţa între golurile marcate şi primite în toate jocurile din campionat);
f. numărul mai mare de goluri marcate în toate jocurile de campionat.”
*Punctul d. a fost abrogat prin decizia de Comitet Executiv din data de 27 iunie 2021: “Aprobă cu unanimitate de voturi abrogarea criteriului de departajare privind numărul mai mare de goluri marcate în deplasare în jocurile directe”.
Art. 27 alin. 4 prevede: „Dacă şi după aplicarea acestor criterii egalitatea se menţine, se vor disputa jocuri de baraj pentru a se stabili câştigătoarea titlului, promovarea, retrogradarea sau participarea în competiţiile europene.”



























