A fost identificat și reținut individul care la sfârșitul lunii noiembrie s-a filmat în timp ce omora un câine cu o lopată și a urcat imaginile pe TikTok. Acum se află în arestul IPJ Maramureș și anchetatorii au cerut arestarea lui preventivă.
În imaginile video se vede cum tânărul a lovit câinele în cap cu o lopată până l-a ucis. Cazul a fost făcut public de reprezentanții Asociației Kola Kariola, care au cerut să fie luate măsurile legale. În urma acestui demers s-au sesizat și polițiștii, individul fiind identificat iar cadavrul câinelui a fost găsit abandonat într-un pârâu.
„În urma apariției în spațiul public a unor imagini în care o persoană agresează un câine, conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș a dispus efectuarea de verificări, pentru identificarea persoanei care a comis fapta și luarea măsurilor legale care se impun.
În baza imaginilor video apărute în spațiul public și a informațiilor deținute, la data de 28 noiembrie a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor s-au deplasat în localitatea Chelința, orașul Ulmeni.
Persoana bănuită de comiterea faptei a fost identificată ca fiind un tânăr, de 19 ani, din Chelința, iar din cercetările efectuate s-a constatat că fapta s-ar fi săvârșit în localitatea Chelința.
Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor și cei din Ulmeni s-au deplasat în zona ”Între plopi”, iar, într-un pârâu, a fost identificat cadavrul exemplarului canin care face obiectul sesizării.
Exemplarul canin a fost transportat la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Maramureș, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a mecanismului de producere a decesului.
Astăzi, 12 decembrie, în urma probatoriului administrat, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de tânărul de 19 ani, sub aspectul comiterii infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, faptă prev. de art. 25 alin. 3, lit. a din Legea nr. 205/2004 privind Protecția Animalelor.
Acesta a fost depus la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș, urmând să fie prezentat în fața instanței, în vederea pronunțării unei măsuri privative de libertate“, au transmis anchetatorii.
C.S.
Pe același subiect:


























