„Toate biletele pentru partida cu CFR Cluj au fost epuizate! Vă mulțumim! Farul suntem toți!” este anunțul făcut de clubul constănțean, înaintea derby-ului cu CFR Cluj, de luni seară, 23 ianuarie a.c., de la ora 20:00.
Managerul Farului a vorbit, duminică, 22 ianuarie a.c., în conferința de presă înaintea meciului că echipa este pregătită pentru victorie.
„Nu se putea mai bine să începem cu campioana României acasă. Este un meci echilibrat, deschis la orice. Ei au mentalitate de învingători, de campioni (…) Suntem pregătiți să începem cu o victorie”, a spus Hagi.
Context:
Farul Constanța și CFR Cluj se înfruntă, luni, 23 ianuarie 2023, de la ora 20:00, la Ovidiu, în etapa a 22-a a Superligii de fotbal, în duelul primelor două clasate. Echipa antrenată de Gheorghe Hagi se află pe primul loc în Superligă, după 21 de etape disputate, cu 45 de puncte. Pe locul al doilea se află CFR Cluj, cu un punct mai puțin. În meciul tur, Farul s-a impus cu scorul de 3-1.
P.I.
Citește și: Derby în Superligă. Farul – CFR Cluj: Duel între primele două clasate, luni, la Ovidiu – focuspress.ro




























