Comisia tehnică de urbanism și amenajarea teritoriului din cadrul Primăriei Municipiului Constanța se va întruni vineri, 3 martie a.c., pentru a analiza mai multe proiecte, printre care se află și oportunitatea elaborării unui Plan Urbanistic Zonal pentru reglementarea terenului de pe strada Traian numărul 53, lot 2/2. Beneficiarul investiției este Mecrin Holiday SRL, firmă controlată de familia Terzi.
Familia Terzi a obținut, în cursul zilei de miercuri, 23 noiembrie 2022, două certificate de urbanism: pentru modernizarea și consolidarea imobilului existent în spatele Restaurantului Colonadelor de pe strada Traian, dar și pentru elaborarea unui Plan Urbanistic Zonal, pentru diversificare de funcțiuni.
Este vorba de actele de urbanism cu numărul 3.002, ce vizează „Modernizare și consolidare imobil existent“, și numărul 3.003, care prevede „Elaborare P.U.Z – reglementare terenuri pentru diversificare funcțiuni, structuri de primire turistice, comerț și alimentație publică“. Ambele documente au valabilitatea de un an.
Societatea Mecrin Holiday a fost înființată în data de 7 octombrie 2020, având sediul pe strada Traian numărul 53, din municipiul Constanța. Administratori sunt Elena și Mitică Terzi, care sunt și asociați, cu 25% din capitalul social, respectiv 70%, împreună cu Nicolae Terzi (5%). Cifra de afaceri raportată în anul 2021 a fost de 1.613.084 de lei, iar datoriile de 572.315 de lei, având trei angajați.
Loredana MIHAI
Citește și:




























