Nu va fi obligatorie măsurarea temperaturii pentru clienţii teraselor, după ce acestea se vor deschide, la 1 iunie, spune preşedintele ANSVSA, Robert Chioveanu, conform Digi24.
„În etapa când vom deschide terasele la nivel exterior, luarea temperaturii şi monitorizarea stării de sănătate va fi obligatorie pentru toţi lucrătorii din unitatea respectivă. Pentru clienţi, pentru consumatori, nu am prevăzut această măsură, să le fie luată temperatura. Este o măsura care va fi adaptată în funcţie de fiecare operator, dacă doresc să aibă măsuri suplimentare, dar nu este o măsură obligatorie”, a spus Chioveanu.



























