Portul Tomis este una dintre locațiile celebre ale orașului Constanța atât pentru turiști, cât și pentru localnici. Indiferent de sezon, zona Portului Tomis este alegerea pe care o fac cei care doresc să admire marea, fie din mașină, fie printr-o plimbare lejeră, ori printr-o ieșire în larg, cu vaporașul. Administratorii ambarcațiunilor au început, în perioada minivacanței de 1 Mai, o plimbare cu vaporașul, aceasta fiind una dintre atracțiile principale pentru turiști, dar și pentru constănțeni.
Pe timpul verii, golful din Portul Tomis este vizitat adesea de grupuri de delfini, mamifere ce le puteți admira într-o plimbare cu vaporașul. Plecarea ambarcațiunilor se face de vizavi de Restaurantul On Plonje, iar plimbarea durează 30 de minute, timp în care se poate admira Cazinoul de pe mare și toată coasta orașului.
„Tarifele sunt 30 de lei pentru adult și 15 pentru copiii sub 12 ani. Plimbarea durează aproximativ 30-40 de minute și mergem un kilometru jumăte. Ieșim până în larg și cei care au mai mult noroc pot vedea și delfinii. În ambarcațiune pot urca douăsprezece persoane și toate trebuie să poarte veste de salvare. Suntem aici de la ora 9.00 dimineața până la ora 20.00“, ne-a declarat Costin Cojanu.
Mihaela GIUGLEA


























