În comuna Topraisar, ce are arondate și localitățile Biruința, Movilița și Potârnichea, se implementează proiecte de dezvoltare ale comunității. Vladimir Scînteie, viceprimarul PRO România al comunei, a prezentat care sunt obiectivele de investiții. Iar pentru că este extrem de implicat, a declarat pe Focus Press faptul că va candidat în anul 2024, în cadrul alegerilor locale, pentru funcția de primar.
La nivelul comunei se implementează proiecte în domeniul infrastructurii, educației. În ceea ce privește reabilitarea infrastructurii, anul trecut au fost modernizate două artere importante: străzile Macilor și Daciei. Totodată a fost extinsă și rețeaua de canalizare în localitatea Topraisar și extinderea rețelei de apă în localitatea Biruința.
În prezent se lucrează la reabilitarea Căminului Cultural din localitatea Topraisar, iar proiecte sunt multe, mai spune viceprimarul PRO România.
„La prima experiență de viceprimar am susținut reabilitarea totală a clădirii ce găzduiește Căminul Cultural, este primul proiect ce vizează acest lucru, deoarece imobilul ce are o vechime de peste 50 de ani nu s-a aflat niciodată în reabilitare. În tot acest timp, de când mă aflu în această funcție m-am aplecat asupra problemelor cetățenilor, dar și a proiectelor ce au menirea să dezvolte modern și armonios comuna”, a declarat Vladimir Scînteie, viceprimarul PRO România al comunei Topraisar.
Și domeniul educației și sportului excelează, deoarece Vladimir Scînteie se implică în aceste domenii. Astfel Școala din Movilița va intra în reabilitare totală, iar Liceul Topraisar va beneficia de dotare cu mobilier.
„Actul educațional este foarte important, astfel elevii din Movilița vor putea desfășura orele în cele mai moderne și optime condiții, după finalizarea proiectului de reabilitare a unității de învățământ, iar în paralel se implementează obiectivul de investiții care vizează dotarea cu mobilier a Liceului din Topraisar”, a mai spus viceprimarul Vladimir Scînteie.
Iar pentru că discutăm despre elevi și proiectele ce îi vizează pe aceștia, viceprimarul PRO România dorește revitalizarea sportului în comună. Astfel, în prezent se pot lăuda cu două echipe de fotbal, pentru că în Topraisar nu mai exista o echipă de fotbal. Vorbim despre o echipă de juniori și o echipă de seniori. Totodată, din sursele proprii și uneori cu sprijinul sponsorilor, Vlamidir Scânteie, reprezentant PRO România, a pus bazele a trei grupe de fotbal, în care sunt înscriși mai mulți copii din comuna Topraisar. Și pe partea de sănătate a fost depus un proiect, prin Planul Național de Investiții (PNI) „Anghel Saligny”, pentru reabilitarea dispensarului din localitatea Topraisar.
Comuna Topraisar poate deveni atracție turistică ecumenică, iar viceprimarul spune că intenționează să promoveze acest aspect. Biserica din Topraisar poate fi pusă pe harta unor astfel de atracții, pe harta mănăstirilor și Bisericilor din Dobrogea.
„Comuna noastră poate deveni, cu siguranță o atracție turistică ecumenică. Știm câți turiști și locuitori ai județului Constanța vin la Biserica din Topraisar și vrem să o promovăm. Am primit, în urmă cu câteva săptămâni vizita Corinei Crețu, actual europarlamentar, fost Comisar European responsabil de Politica Regională și Fondurile de Coeziune, atunci când s-a aflat pentru prima oară într-un tur al localităților unui județ din țară, iar aceasta a ales județul Constanța. Europarlamentarul, alături de consilieri județeni, în frunte cu Răzvan Filipescu, coordonatorul Pro România Constanța au vizitat comuna Topraisar și implicit biserica. Așa că, am decis să promovăm lăcașul de cult și mă voi implica extrem de mult în acest demers”, a mai spus Vladimir Scînteie, viceprimarul PRO România al comunei Topraisar.
Totodată, un domeniu deloc de neglijat, din punctul de vedere al viceprimarului PRO România, este domeniul agriculturii. Comuna Topraisar se află într-o zonă cu specific agricol, dar care se confruntă cu o mare problemă- seceta.
„Ne aflăm într-un dialog permanent și susținem producătorii locali, asociațiile profesionale și ANIF-ul în demersurile inițiate pentru reabilitarea magistralei de la Murfatlar la Albești, astfel încât să creștem suprafața irigată pentru de a diminua riscurile cu care se confruntă fermierii. În calitate de viceprimar al comunei Topraisar, îi rog pe fermierii din zonă să mă contacteze pentru orice problemă legată de înființarea de organizații ale utilizatorilor de apă și oportunitățile de finanțare a sistemului de irigații care vor apărea în perioada imediat următoare pe fonduri europene”, a conchis viceprimarul PRO România, Vladimir Scînteie.
Loredana MIHAI
Citește și:




























