Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că traficul feroviar în Gara de Nord este închis, la această oră, pe mai multe linii.
Traficul feroviar în Gara de Nord este închis pe liniile de la 9 la 14, din cauza unui deranjament produs la linia de contact de o locomotivă a CFR Călători care, la ieșirea din Depou, pentru remorcarea trenului IR 1996, a rupt pantograful, în zona Podului Grant.
Se circulă, în acest moment, doar pe liniile 1 – 8, iar în așteptare pentru reînscriere în circulație sunt trenurile IC 551, garat pe linia 14, și IR 1996, la linia 13.
Se va interveni cu drezina pantograf, sosită din Chitila, pentru remedierea deranjamentului la linia de contact și asigurarea pantografului locomotivei.
UPDATE. La ora 18.45 s-au repus sub tensiune liniile 9-14.
V.I.





























