Proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal – „Amenajare piață urbană zona Gară” se află pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Constanța, ce va avea loc în data de 31 iulie. Proiectul a primit aviz favorabil din partea arhitectului șef în Comisia tehnică de amenajarea teritoriului și urbanism, ce a avut loc în data de 8 iulie. Astfel, acum este parcursă o altă etapă, etapă ce prevede aprobarea ori respingerea proiectului de către consilierii locali constănțeni.
În luna martie a.c., Primăria Constanța a lansat în dezbatere publică Planul Urbanistic Zonal ce vizează amenajarea piațetei. Totodată, Agenția pentru Protecția Mediului Constanța a emis acordul de mediu pentru acest proiect.
PUZ-ul prevede reconfigurarea circulației auto și pietonale, amenajarea de spații verzi și construirea unei parcări de mari dimensiuni subterană și supraterană, cu o capacitate de aproximativ 479 de locuri, din care 46 pentru mașini electrice, precum și a unei parcări și o zonă de încărcare pentru autobuzele electrice.
Suprafața totală de intervenție este de aproximativ de 35.748 mp, din care 14.757,37 mp neintabulați, reprezentați de străzi, trotuare și platforme betonate.
Se propune construirea unui nod intermodal complex alcătuit din: parcare (stație) acoperită autobuze și autocare, amenajarea de străzi noi, platforme pietonale și parcare supraterană publică supraetajată, cu sistem de taxare pe termen lung și cu facilități de încărcare pentru automobile electrice, și construire clădire administrativă/birouri pentru funcțiunea de transport.
Conceptul de amenajare a Pieței Gării ar face din spațiul public o prioritate și ar viza o dezvoltare modernă, pragmatică, dar și armonioasă a zonei: ar pune accent pe crearea de noduri ce integrează diverse moduri de transport și ar avea în vedere transformarea zonei din jurul gării într-o zonă frumoasă, vibrantă, capabilă să îi întâmpine pe toți cei care vizitează Constanța, dar și să răspundă nevoilor oamenilor.
Mihaela GIUGLEA




























Alti bani aruncati pe garla .O sa faceti rahatu praf cum ati facut cu trotuarele si carosabilul din oras .Doamne cand o sa scapam de toti imbecili din primarie ?
Dragă Primărie,
Te rog, lasă GARĂ în pace, nu o face mai mică de cât este.
Pentru autocare, mașini electrice, etc. găsește alt loc, eventual la ieșirea din oraș nord și/sau Sud.
Un pensionar CFR.
Da sigur,nu schimbați nimic așa cum este acum este și nefuncțional și cu aspect de evu mediu, nouă ne place să ne bălăcim in trecutul glorios!