În anul 2021, fosta firmă de cablu TV Canal S își anunța intenția ridicării unui apart-hotel în stațiunea Mamaia. Primăria Constanța a eliberat la data de 17 august 2021 un Certificat de Urbanism aferent investiției, ce vizează „Construire imobil P+3Etaje- 4Etaje retras cu funcțiunea de hotel apartament, amplasare firmă luminoasă, împrejmuire teren și organizare de șantier”. De atunci și până în prezent nu a fost realizată nici o construcție. Acum, însă, societatea a solicitat acordul de mediu pentru același proiect.
Agenția pentru Protecția Mediului Constanța a anunţat publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul mai sus menționat, iar informațiile pot fi consultate la sediul APM Constanța, acolo unde se pot depune și observații.
Societatea Canal S SRL a fost înființată la data de 9 aprilie 1993, având sediul pe strada Zorelelor, numărul 45 Bis- 47. Asociați sunt Daniel Gheorghiță Tatu cu 56% și Constantin Buzoi cu 46%. Cifra de afaceri în anul 2022 a fost de 1.257.697 de lei, iar datoriile de 309.538 de lei. Firma are ca obiect de activitate – restaurante. Pe această firmă a funcționat și fostul local Breezer din Portul Tomis. Daniel Gheorghiță Tatu și Constantin Buzoi mai apar ca asociați și în firma Telesat SRL.
Mihaela GIUGLEA



























