Primăria Cernavodă continuă să investească în infrastructura rutieră și pietonală a orașului, astfel că intenționează să amenajeze mai multe străzi. În acest sens, a depus la Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Constanța memoriul de prezentare a obiectivului de investiții.
Este vorba despre proiectul de vizează „Amenajare strada Pelicanului, strada Corbului și strada Treierișului“. Străzile cuprinse în prezentul proiect sunt într-o stare tehnică ce nu asigură un trafic corespunzător din punct de vedere al siguranței în trafic al locuitorilor din zonă, fapt pentru care acestea trebuie reabilitate.
Lucrările de modernizare pe străzile amintite din orașul Cernavodă constau în refacerea structurii rutiere conform normelor în vigoare. În momentul de față, străzile prezintă degradări accentuate ale îmbrăcăminții rutiere și nu au o lățime a părții carosabile bine definită. În profil longitudinal, aliniamentul străzilor necesită corecții în funcție de platforma drumului.
Ca o concluzie, starea de viabilitate existentă a străzilor analizate este necorespunzătoare pentru desfășurarea circulației în condiții normale, cu defecțiuni frecvente ale suprafeței de rulare și ale complexului rutier pe suprafețe întinse, cu o îmbrăcăminte rutieră neconformă cerințelor actuale de securitate și confort (cu starea tehnică a suprafeței de rulare afectată de condițiile climaterice, cu generarea de praf și noroi ca urmare a circulației rutiere, cu viteze de circulație reduse etc.), și cu infiltrarea apelor din precipitații în corpul drumurilor (îmbrăcăminte rutieră care permite infiltrarea apelor în corpul drumului, dispozitive de colectare și evacuare a apelor de suprafață care fie lipsesc, fie sunt într-o stare tehnică necorespunzătoare, cu apele care pot stagna în zona construcțiilor etc.).
Planeitatea suprafeței de rulare este necorespunzătoare, ca urmare a lipsei unei îmbrăcăminți rutiere moderne, iar starea celei existente conduce la frânări și accelerări frecvente, la zgomot și vibrații. În consecință este necesară intervenția tehnică urgentă asupra acestor străzi.
Valoare investiției este de 1.909.481,01 lei, TVA inclus, iar perioada de implementare propusă este 2023 – 2024, cu timpul efectiv destinat execuției lucrării de șase luni.
Loredana MIHAI




























