Membrii unei rețele specializate în evaziune fiscală și alte infracțiuni economice au scăpat de răspunderea penală, după ce instanța a constatat că faptele pentru care au fost anchetați s-au prescris. Vorbim despre 5 persoane fizice și o societate care a fost implicată în comiterea infracțiunilor reținute în sarcina lor.
În speță, este vorba despre Mihai Bogdănel, Iaşar Elvis, Stănescu Iulian Ardelean, Mihai Alexandru, Florea Valentin Sorinel și SC Remat Industri Colection SRL, trimiși în judecată laolaltă, în septembrie 2022, la Tribunalul Constanța, pentru evaziune fiscală, spălare de bani și alte fapte, toate în formă continuată.
Dosarul a fost instrumentat de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța, întrucât prejudiciul a fost de peste un milion de euro în dauna statului. Zece milioane, mai exact.
Acuzațiile
În perioada 2010 – 2012, cei cinci inculpați, în calitate de administratori ai unor societăți comerciale (printre care și SC Remat Industri Colection SRL trimisă în judecată în prezenta cauză) nu ar fi înregistrat în contabilitatea firmelor pe care le administrau operațiuni comerciale privind livrări și achiziții de deșeuri feroase precum și veniturile obținute din relațiile cu 180 de societăți.
Acționând în această manieră, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale (impozit pe profit și TVA), inculpații ar fi prejudiciat bugetul general consolidat al statului cu suma totală de 42.596.222 lei (aproximativ 10 milioane euro la cursul din acea perioadă).
În aceeași perioadă, patru dintre inculpați, în baza unor documente (borderouri de achiziții fier vechi de la persoane fizice), întocmite fictiv, ar fi retras din conturile bancare ale societăților pe care le reprezentau suma totală de 194.571.469 lei, despre care cunoșteau că provine din săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală.
Revenind în prezent, dosarul ajuns pe masa judecătorilorde circa un an, a ajuns, acum, în etapa în care instanța nu a mai putut face altceva decât să constate prescrierea răspunderii penale pentru toate infracțiunile reținute în sarcina celor 6 inculpați. Mai exact, vineri, 27 octombrie, judecătorii au dispus încetarea procesului penal pentru inculpați, urmând ca aceștia să răspundă doar pe parte civilă. În acest sens, s-a dispus disjungerea laturii civile, urmând ca persoanele implicate, împreună cu procurorul, să se prezinte pe data de 15 decembrie, pentru continuarea procesului în vederea recuperării prejudiciului.
Daniel ALBU




























Nimic nou