Continuă în ritm alert lucrările de amplasare a containerelor ce vor servi drept spital modular, în curtea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța. Acest obiectiv de investiții a fost anunțat încă din anul 2021, însă abia în vara acestui an au fost demarate lucrările propriu-zise. Cu toate acestea, Primăria s-a apucat de lucrări, în luna iulie a.c., făra avizul Direcției Județene pentru Cultură (DJC) Constanța, deși zona face parte din necropola antică Tomis.
Avizul Direcției Județene pentru Cultură Constanța era esențial și necesar, deoarece amplasamentul se află pe necropola vechiului oraș Tomis, astfel că Primăria Municipiului Constanța ar fi trebuit să solicite acest aviz.
Potrivit reprezentanțiilor Direcției Județene pentru Cultură (DJC), Municipalitatea nu a solicitat avizul său înainte de a fi demarate lucrările, deși în Certificatul de urbanism era specificat clar că zona se află în necropola antică Tomis, fiind, practic, obligatorie solicitarea tuturor avizelor de la toate instituțiile de cultură. Abia în momentul în care au fost descoperite oseminte în timpul săpăturilor pentru amplasarea containerelor, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) a sesizat DJC, ai cărei reprezentanți s-au deplasat la fața locului, iar săpăturile au fost sistate, în luna august a.c. Dar deja era betonată 80% din suprafața alocată pentru spitalul modular.
Ulterior, Primăria Constanța a făcut demersuri către MINAC, care a obținut Autorizație de cercetare arheologică din partea Ministerului Culturii, dar nu se cunoaște încă procentul de distrugere a mormintelor antice descoperite pe amplasament, de excavatoare, mai spun reprezentanții DJC.
Astfel, deși reprezentanți ai administrației locale susțin, acum, că dețin aprobarea comisiei și autorizația de cercetare arheologică din partea Ministerului Culturii, Direcția Județeană pentru Cultură Constanța ne-a precizat clar că acestea au fost eliberate după ce au fost sistate lucrările și probabil distruse vestigiile. Din această cauză, DJC a sesizat organele de poliție și a depus plângere penală.
„Nu se mai punea problema unei amenzi, deoarece este vorba, cel mai probabil, de distrugere a unui sit arheologic, plus că nu ni s-a solicitat avizul în momentul în care au fost demarate lucrările, ci după ce am mers la fața locului și am cerut sistarea lucrărilor, Municipalitatea a obținut Autorizația de cercetare arheologică din partea Ministerului Culturii, dar aceasta după ce au intervenit cu utilaje în sit“, au declarat reprezentanți ai DJC pentru Focus Press.
În urma continuării lucrărilor sub supravegherea arheologilor, au fost descoperite opt morminte de incinerație și inhumație, din perioada romană – secolele II-III d.Hr.
Precizăm faptul că pentru Spitalul Modular au fost eliberate nu mai puțin de trei certificate de urbanism, fiind emis și acordul de mediu pentru proiect.
Licitația pentru proiectare (PT+DTAC+DDE), execuție lucrări, furnizare aparatură medicală și dotări pentru spitalul modular, în valoare totală estimată de 41,443.791,02 lei fără TVA, adică 49.318.111,31 lei cu TVA (10.031.343,29 euro), a fost lansată în luna septembrie a anului 2022. Ulterior, în luna februarie a.c., primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a anunțat că a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția noului spital modular din curtea Spital Clinic de Boli Infecțioase.
Acesta a fost câștigat de asocierea de firme Medicare Engineering SA (lider), Con-A Operations, Vici Evolution SRL și Med Q Clinexpert, singurul ofertant, pentru 41.367.351,85 lei, fiind semnat contractul în 27 februarie a.c.
Valoarea proiectului este de 10 milioane de euro, iar termenul de finalizare este de patru luni de la data începerii lucrărilor. Deci, în luna noiembrie spitalul modular ar trebui să fie gata.
Structura modulară a fost gândită ca un nucleu al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța și va asigura completarea serviciilor medicale pentru acesta. Serviciile de imagistică sunt o premieră pentru SCBI, care nu a avut în dotare CT și RMN.
Proiectul vine în completarea anunțatelor lucrări de modernizare, reabilitare energetică și consolidare a clădirii vechi a unității medicale, care se află la stadiul de realizare a proiectului tehnic.
Loredana MIHAI
Citește și:



























