Deschiderea sezonului estival și a plajelor de pe întreg litoralul românesc înseamnă, la fel ca în alți ani, detașarea pe litoral a unui număr însemnat de polițiști și cadre medicale. Și anul acesta vor veni, chiar dacă pandemia a amânat startul sezonului estival.
Turiștii nu au avut prea multe motive să se grăbească să vină la mare anul acesta, mai ales că nici 1 Mai-ul nu a fost cum ar fi trebuit să fie, iar în minivacanța de Rusalii, plajele au fost mai mult goale. Mamaia și în Vama Veche au fost ceva mai populate, în rest..pustiu. Asta pentru că starea de urgență, urmată de starea de alertă, au amânat pregătirile pentru sezon, astfel încât, dat fiind faptul că, inițial, Guvernul anunțase că plajele se vor deschide pe 15 iunie, nu pe 1 iunie, decalând pregătirile cu circa două săptămâni. Însă polițiștii care vor asigura ordinea publică pe litoral vor fi prezenți, ca și în alți ani, de la sfârșitul lunii iunie, până la sfârșitul sezonului.
Vine Poliția!
Potrivit comandatului IPJ Constanța, Constantin Dancu, la sfârșitul lunii, în ajutorul polițiștilor constănțeni, vor veni și polițiștii detașați din țară.
”Vom avea detașați pe litoral și anul acesta. Acum încă se fac demersuri în vederea detașării aceluiași număr de polițiști ca și până acum. Se fac pregătiri, iar pe la sfârșitul acestei luni, 180 de polițiști vor fi detașați la Constanța”, a declarat pentru Focus Press, șeful IPJ, Constantin Dancu.
În privința polițiștilor detașați, știm când vor veni, însă despre echipele SMURD și corturile de prim-ajutor, vom știi abia după data de 1 iulie, potrivit șefului ISU Constanța, col. Gheorghe Daniel Popa.
Vine și SMURD-ul
”Vor fi și corturi, vor fi și echipe de prim ajutor, dar nu putem vorbi cu certitudine decât după data de 1 iulie. Atunci vom știi exact câte echipe și câte corturi vom avea. Acum este prea devreme ca să discutăm”, ne-a declarat șeful ISU Dobrogea.
Tot colonelul Popa ne-a precizat și faptul că cele două motociclete din dotarea SMURD Constanța vor acționa, și de această dată, pentru a ajunge la cazurile urgente din stațiuni.
”Motocicletele sunt active și în afara sezonului. Una va activa pe zona Eforie, iar cealaltă va fi la Constanța, în zonele aglomerate”, ne-a mai precizat șeful ISU.
Reamintim faptul că Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a fost dotat, în 2017, cu motociclete SMURD pentru intervenţii mai rapide în situaţii de urgenţă, paramedicul de pe motocicletă având rolul de a acorda primul ajutor până la sosirea ambulanţei.
Ca o concluzie, dacă pandemia a decalat startul sezonului estival, se pare că a decalat și venirea turiștilor, însă salvamarii, polițiștii și paramedicii vor fi prezenți pe plaje.
Daniel ALBU



























