Reorganizarea IPJ Constanța este în toi, așa cum a anunțat ministrul Cătălin Predoiu. Astfel, pe lângă alte măsuri care au fost luate, la data de 15 ianuarie a apărut informația cum că nepotul actorului Florin Piersic, Cosmin Piersic, ar fi fost împuternicit ca șef al Serviciul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii. Însă, șeful IPJ Constanța, Dumitru Bîltag, a spus, pentru FocusPress, că analizează încă.
Surse din Sindicatul Europol au precizat că nepotul lui Florin Piersic, Cosmin Piersic, a fost împuternicit ca șef al Serviciului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Constanța, luni, 15 ianuarie, în locul Irinei Manolache. Aceleași surse au precizat că Dumitru Bîltag (actual șef al IPJ Constanța) a mai primit un mandat de 6 luni.
Contactat de către Focus Press, șeful IPJ Constanța a precizat că încă nu a fost împuternicit Cosmin Piersic și că încă se analizează situația.
Cosmin Piersic a mai ajuns în atenția opiniei publice întrucât, așa cum spunea presa națională, se războia cu fosta soție, polițistă și ea.
L.B.
Citește și:




























