Fostul city manager al Constanţei va modera o emisiune la Dotto TV, după cum ne-a confirmat luni seară. Aproape în acelaşi timp, primarul oraşului a anunţat că va răspunde on-line întrebărilor cetăţenilor.
Felicia Ovanesian va modera un talk-show despre administraţia locală în fiecare zi de luni, seara. Iar Vergil Chiţac va răspunde on-line întrebărilor cetăţenilor, tot în fiecare zi de luni.
„Pentru că, întotdeauna, atât eu, cât și echipa mea am încurajat ideea de a avea un dialog constructiv cu cetățenii și de a ține cont de fiecare părere, am decis că ar fi o idee bună să vă răspund întrebărilor și curiozităților mai pe larg, nu doar în comentarii.
Propun ca, în fiecare luni, să deschidem o astfel de dezbatere, pornind de la nelămuririle voastre, urmând ca eu să vin cu un răspuns complex, cu informații la zi. Astfel, pot ține și eu o mai bună evidență a problemelor cu care se confruntă comunitatea.
Deși preconizez că o să fie un număr greu de gestionat de întrebări, voi încerca să răspund la toate acele întrebări care vor ajuta comunitatea și mă voi strădui să nu las niciun subiect neabordat.
Până atunci, vă încurajez să adresați întrebări în secțiunea de comentarii, care să vizeze bunăstarea comunității și funcționarea optimă a orașului!“, a anunţat primarul Vergil Chiţac, pe pagina sa de pe binecunoscuta reţea de socializare.
Se apropie alegerile, e clar!
V.I.



























