Un constănțean care a avut permisul de conducere suspendat timp de 90 de zile, s-a adresat instanței pentru a solicita suspendarea dovezii de restituire a permisului de conducere, eliberată la data de 24.03.2022 şi înregistrată sub nr. intern la IPJ Constanţa – Serviciul Rutier 7708, ulterior instanța să dispună anularea acestei dovezi ca urmare a faptului că, în opinia sa, au trecut cele 90 de zile de suspendare apreciind că în privinţa sa sancţiunea a fost efectuată.
În principiu, C. S. a avut permisul suspendat de polițiștii Serviciului Rutier, în 2022, pentru o contravenție în trafic. Numai că, din câte se pare, nu a dat examenul auto, potrivit noilor reglementări, pentru redobândirea în termenul stabilit a permisului auto, fapt care a generat prelungirea suspendării cu alte 30 de zile.
Considerând că Poliția trebuie să-i restituie permisul, după scurgerea celor 90 de zile, ceea ce nu s-a întâmplat, bărbatul s-a adresat instanței, pentru a obliga Serviciul Rutier al IPJ Constanța, prin hotărâre judecătorească, să-i returneze permisul.
Numai că nu a avut prea mult succes, pentru că a uitat un pas important valabil în orice proces de acest fel: nu a plătit taxa judiciară de timbru în valoare de 50 de lei.
Printr-o sentință civilă pronunțată în luna noiembrie a anului trecut, instanţa a respins capătul de cerere privind suspendarea executării actului atacat, ca inadmisibil. Reclamantul a fost citat, ulterior, pentru luna trecută, pentru a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 50 de lei datorată pentru judecata acţiunii.
La termenul de judecată din data de 14.03.2024, instanţa a invocat din oficiu excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată ca urmare a lipsei dovezii achitării taxei judiciare de timbru, mai ales că, potrivit concluziilor din dosar, prezenta cauză nu face parte din rândul celor exceptate de la plata taxei de timbru.
”Anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul, având în vedere neîndeplinirea obligației de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă, calculată potrivit prevederilor art. (…) Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii, cererea se va depune la această instanță sub sancțiunea nulității”, se arată în hotărâreea Tribunalului de la finele lunii martie.
Daniel ALBU




























