De luni, 20.05.2024, transportul public tulcean a intrat într-o nouă etapă de modernizare, prin punerea în circulație a autobuzelor electrice.
Traseele din municipiu vor fi realizate cu transport ecologic în proporție de peste 70%, cu autobuze electrice, care au o capacitate de 70 călători fiecare, asigurându-se, în același timp, și mijloace de transport mai mari, dimensionate pentru 109 persoane, la orele de vârf, pe traseele aglomerate (2, 2B și 4), dar și mijloace de transport mai mici, cu o capacitate de 50 de călători, pe rutele de pe străzile înguste ale municipiului Tulcea.
Parcul auto, care va fi utilizat în mod curent pentru serviciul public de transport, va fi format din:
- 30 autobuze electrice, marca Granton,
- 4 autobuze diesel, marca Eurobus
- 3 autobuze Isuzu Citibus,
- 3 autobuze Isuzu Novociti,
- 1 autobuz BMC.
Pentru asigurarea continuității serviciului, în situații extreme, un număr de nouă autobuze BMC, producție 2006-2007, vor fi păstrate de Primăria Tulcea, ca rezerve, și recondiționate.
„Autobuzele electrice sunt dotate cu sisteme de încălzire și aer condiționat, și sunt prevăzute cu rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități, în vârstă, cărucioare pentru copii, sisteme de încărcare pentru telefon, E-tiketing și camere video.
Alimentarea autobuzelor electrice se face cu ajutorul celor zece stații de încărcare lentă, cu o putere nominală de 60kW, instalate la sediul societății, unde un ciclu de încărcare durează aproximativ patru ore.
În plus, autobuzele pot fi încărcate, în regim de urgență, la cele trei stații de încărcare rapidă, cu o capacitate de 540 kW, instalate în stațiile de autobuz de la Liceul Nicolae Cornățeanu, Navaliștilor și Șantierul Naval.
Pentru asigurarea reacției rapide, în cazul unor defecțiuni ale autobuzelor în timpul efectuării traseelor, va fi asigurat serviciul de permanență, pentru înlocuirea urgentă a mijlocului de transport avariat și preluarea călătorilor, în vederea continuării programului de transport“, a transmis Ștefan Ilie, primarul municipiului Tulcea.
V.I.






























