Deputatul PNL Mircea Banias se numără printre inițiatorii Propunerii legislative pentru protejarea cotei unice de impozitare în România pentru următorii zece ani.
Proiectul de lege a fost înregistrat la Senat, pentru dezbatere, la sfârșitul lunii martie și a primit, apoi, avizele de la Consiliile Legislativ, Economic și Social, și de la cel Fiscal. În luna mai, a fost emis și raportul favorabil de la Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital.
La începutul lunii mai a.c., a fost aprobată procedura de urgență solicitată, pentru aplicarea acestui proiect de lege într-un timp cât mai scurt.
Pe 27 mai, propunerea legislativă a fost înscrisă pe ordinea de zi a plenului Senatului și a fost trimis pentru raport suplimentar la Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital, care trebuie depus până pe 10 iunie.
Termenul de adoptare tacită se împlinește în data de 20.06.2024.
Potrivit expunerii de motive, anul acesta s-au împlinit 20 de ani de la impunerea cotei unice de impozitare. Prin această lege se va impune ca, până la 31 decembrie 2033, să nu se adopte acte normative prin care să se modifice, completeze sau elimine cota unică de impozitare asupra veniturilor de orice natură și asupra profiturilor.
V.I.



























