Comvex SA, furnizor al unui singur tip de serviciu – manipulare și, respectiv, depozitare mărfuri solide în vrac –, continuă lucrările la noul terminal de cereale din Dana 80 a Portului Constanța. În cursul zilei de luni, 17 iunie a.c., societatea a lansat o procedură de licitație publică pentru atribuirea contractului ce prevede proiectarea și execuția lucrărilor electrice la noul terminal, valoarea estimată fiind de 3.301.675,44 lei, fără TVA. Proiectul pentru sporirea capacității de depozitare a terminalului este finanțat prin Contractul nr. 1/2023, ce are o valoare totală de 30.876.586,09 lei, din care valoarea totală eligibilă, prin Programul Transport 2021 – 2027, este de 9.950.799,95 lei, diferența fiind asigurată din fondurile proprii ale beneficiarului.
Societatea Comvex SA a lansat, în cursul zilei de luni, 17 iunie a.c., un anunț de participare la procedura competitivă de achiziție pentru proiectarea și execuția lucrărilor electrice la terminalul de cereale din Dana 80 a Portului Constanța. Obiectul contractului este reprezentat de proiectare și execuția lucrărilor electrice pentru realizarea a două celule de depozitare temporară a cerealelor, cu o capacitate totală de 11.800 de tone metrice, în scopul sprijinirii transportului cerealelor venite din Ucraina.
Valoarea totală estimată este de 3.301.675,44 lei, fără TVA, iar perioada de execuție este 15 august – 31 decembrie 2024.
Proiectul de sporire a capacității terminalului are o valoare totală de peste 30 de milioane de lei
Proiectul „Sporirea capacității de depozitare la Terminalul de Cereale de la Dana 80 din Portul Constanța Nord“ este finanțat prin Contractul nr. 1/2023, Cod Apel PT/153/PT_P7/OP3/RSO3.1/PT_A16 – Realizarea de investiții în suprastructura portuară, în vederea reducerii blocadei din zona Mării Negre, ca urmare a conflictului armat din Ucraina, și are o valoare totală de 30.876.586,09 lei, din care valoarea totală eligibilă, prin Programul Transport 2021 – 2027, este de 9.950.799,95 lei, diferența fiind asigurată din fondurile Comvex.
Proiectul are ca scop creșterea capacității de operare a cerealelor în Portul Constanța Nord. Prin aceasta este vizată creșterea vitezei de transbordare a cerealelor, în special a celor provenite din Ucraina.
Comvex SA Constanța a fost înființată în anul 1991, fiind cel mai mare terminal specializat în operarea materiilor prime solide vrac din arealul Mării Negre, acoperind o suprafață de 700.386 mp, în sudul Portului Constanța.
Activitatea de bază a Comvex este: manipulare, încărcare și descărcare mărfuri în vrac și a altor mărfuri compatibile cu utilizarea cheiurilor societății, în/din nave și mijloace terestre de transport. Societatea pe acțiuni deține două terminale în Portul Constanța. Terminalul de minerale este specializat în manipularea, depozitarea și transbordarea materiilor prime solide vrac, cum ar fi minereuri de fier, cărbuni, cocs și bauxită. Aici pot acosta nave tip „cape size“ de mare capacitate (de până la 220.000 TDW), rata de descărcare din nave maritime este de până la 45.000 de tone/zi, iar capacitatea de depozitare este de 4 milioane de tone simultan.
Pe lângă acesta, Comvex a dezvoltat și un terminal de cereale în Dana 80, pe o suprafață de aproximativ 60.000 mp, cu o capacitate de 200.000 de tone. Locația oferă avantaje logistice importante, respectiv: cea mai adâncă dană din Marea Neagră, vecinătatea cu terminalul de barje (proximitatea cu Canalul Dunăre – Marea Neagră), pentru transport fluvial din țările limitrofe Dunării, acces direct la calea ferată, distanță scurtă și acces direct la autostrada A2. Valoarea investiției s-a ridicat la aproximativ 52 de milioane de euro și a fost finanțată printr-un credit bancar pentru investiții, de 36,4 milioane de euro, restul fiind asigurat din fonduri proprii. Astfel, Comvex poate ofer i /oferă producătorilor de cereale din România, Ungaria, Serbia, Bulgaria posibilitatea livrării producției obținute pe nave de mare capacitate: 100.000 – 120.000 TDW.
Consiliul de Administrație al Comvex are următoarea componență, până în 2026: Viorel Panait (președinte), Dan Ion Drăgoi, Corneliu Bogdan Idu, Edmond Costin Șandru și George Chicaru.
Comvex SA a raportat, pentru anul 2023, o cifră de afaceri în valoare de 425.706.251 de lei, un profit net de 189.722.243 de lei, datorii de 186.702.577 de lei și 416 de angajați.
Andreea CONDURACHE



























