Alina Bica şi Ioan Bene, ambii daţi în urmărire internaţională, au fost prinşi în Italia.
„Alina Bica Mihaela, urmărită internațional, cu mandat european, pentru infracțiunea de favorizarea infactorilor, fiind condamnată la 4 ani, și Bene Ioan, urmarit internațional cu mandat de arestare, fiind condamnat 6 ani și 2 luni pentru fals în înscrisuri și uz de fals, sunt în custodia colegilor din Italia. Vor fi prezentați unei instanțe care va dispune demersurile de a-i aduce în țară. Au fost descoperiți în aceeași zonă”, a anunțat vineri seara inspectorul-șef al Poliției Române, Liviu Vasilescu.
Fosta șefă a DIICOT Alina Bica a fost dată în urmărire la sfârșitul lunii noiembrie a anului trecut, după ce instanța supremă i-a respins apelul, iar aceasta a rămas cu pedeapsa de 4 ani de închisoare cu executare. Alina Bica, judecată în mai multe dosare, a plecat din țară în 2018, înainte ca procesele sale să se încheie. Iniţial, s-a ascuns în Costa Rica, unde a fost reţinută pentru o perioadă.

























