Prezent în studioul Focus press în cadrul unui interviu, Silviu Coșa, prefectul județului Constanța a vorbit încă o dată, printre altele, despre situația localităților afectate de ape, în urma fenomenelor meteo extreme din weekendul trecut.
Prefectul a vizitat localitatea Amzacea, grav afectată, împreună cu ministrul Mediului, Mircea Fechet, prezent la Constanța în cursul zilei de joi.
”Domnul ministru avea programată o vizită care să conțină întâlnire cu operatorii din turism din sudul litoralului, dar având în vedere fenomenele meteoroogice și mai ales urmările acestora, nu putea să nu treacă și prin localitatea Amzacea. Eu am mai fost la Amzacea chiar sâmbătă, am parcurs acum încă o dată traseul, împreună cu domnul ministru și cu viceprimarul, cu reprezentanți de la Apele Naționale Române și cu directorul RAJA, pentru că, deși au reușit să repună în funcțiune instalația de apă, aceasta nu prezenta toți parametri necesari consumului de către populație. Am fost anunțat în această diminieață, la ora 6:00, că apa este potabilă. Concomitent, colegii de la Direcția de Sănătate Publică au luat câteva mostre pentru a se convinge că totul este ok.
Am intrat în casele oamenilor cu domnul ministru, întradevăr, este îngrozitor, totul este distrus (…) A fost și o neglijență a autorității locale pentru că acel canal pe unde trebuia să se scurgă apele, ape care colectează tot ce plouă, era colmatat, plin de vegetație. Printr-o hotărâre a Comitetului Județean de Urgență am reușit să alocăm un utilaj al Apelor Române. Utilajul a ajuns în această dimineață și am văzut deja oameni care se ocupau de defrișat pentru a se putea interveni”, a declarat, printre altele, prefectul Constanței.
Mai multe informații puteți afla din materialul video.
D.A.




























