Rubrica “File de istorie”, realizată în colaborare cu Andrei Neagu (ArtAntik Gallery) vă propune o incursiune inedită în istoria urbei și nu numai, o înșiruire de relatări despre clădiri, oameni, evenimente care și-au pus amprenta asupra orașului, iar în același timp invităm constănțenii, dar nu numai, să redescopere Constanța. Constanța nu înseamnă doar mare, plajă, Constanța este spectaculoasă și pentru istoria sa, iar cele mai frumoase relatări din cadrul acestei rubrici va fi realizată cu ajutorul unor oameni pasionați – istorici, specialiști, ghizi etc.
Materialul de astăzi surprinde istoria Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) într-un mod ieșit din tiparele obișnuitului, pentru că, alăuri de invitatul special, doctor Cristian Cealera (scriitor și istoric), sunt prezentate elemente care descriu începuturile instituției pe care o știm azi, date despre oameni care au contribuit la conștientizarea asupra patrimoniului dobrogean, precum și despre clădirea în care azi funcționează MINAC. Clădirea pe care o știm cu toții, localizată în Piața Ovidiu, nu a fost dintotdeauna sediul muzeului. Veți afla însă mai multe detalii pe parcursul materialului, mai adăugăm însă următorul detaliu, de actualitate: clădirea Muzeului de Istorie Naională și Arheologie Constanța va fi închisă în următorii ani, pentru o binemeritată consolidare și renovare. Muzeul se va muta, temporar, într-un alt spațiu. Detaliile urmează să fie anunțate de către conducerea muzeului.
Dr. Cristian Cealera, MINAC: “După cum se știe, clădirea care găzduiește Muzeul de Istorie, Palatul Comunal, avea nevoie de o reabilitare. Despre această reabilitare se discută de mult timp. Ne vom muta, iar duminică (15 septembrie – n.r.) va fi ultima zi cu expoziție deschisă pentru vizitatori. De luni vom intra într-o acțiune de pregătire în vederea acestei mutări. Detaliile organizatorice – unde ne vom muta, vor fi anunțate de către conducerea instituției, când anume ne vom redeschide. Noi părăsim, așadar, edificiul acesta emblematic, dar nu de tot. Ne vom întoarce în câțiva ani și sunt convins că MINAC va reuși să atragă vizitatori și în următoarea locație și să prezinte artefacte extraordinare legate de istoria Dobrogei. Ce este important: în acest week-end (14-15 septembrie) vom avea două zile în care va putea fi vizitat gratuit muzeul. Cei care vor să vadă expoziția așa cum a fost ea în ultimii 47 de ani trebuie să se grăbească. Sâmbătă avem proiectul nostru numit “Ultima zi în Piața Ovidiu. Povestea MINAC continuă”; de la ora 12.00 până la 23.00 vom avea tot felul de activități, vom invita copiii la ateliere tematice, vom avea istoria spusă altfel, cu tot felul de proiecții și, bineînțeles, ghidaje gratuite oferite de către voluntari și de către specialiștii instituției noastre. Încercăm să părăsim temporar acest sediu într-un mod cât mai frumos, într-un mod în care să evidențiem importanța acestei instituții și importanța patrimoniului dobrogean”.
Andrei Neagu, ArtAntik Gallery: “Construcția actualului sediu al muzeului a început în 1911, dar să discutăm puțin despre cum arăta Piața Independenței, actuala Piață Ovidiu, înainte să apară acest edificiu care la început a fost primărie, prefectură. Apariția acestui edificiu schimbă și configurația pieței, la o sugestie a arhitectului Ștefănescu. Înainte de construcția clădirii, pe amprenta ei se afla – după cum am găsit în lucrarea nepublicată despre care am discutat data trecută (“Mărturii constănțene” – n.r.) – o schiță despre ce se afla între străzile Tetis și Neptun, care flanchează bilateral instituția muzeală. Avem: pe frontul dinspre piață, la venirea administrației românești exista o clădire – sediu al unei farmacii, una dintre primele farmacii ale Constanței, care era ținută de dr. Chefala. După care, lângă, se afla o cofetărie, cea mai mare cofetărie din acea perioadă, a fraților Perati. Etnici greci. În spatele acestor clădiri se aflau case de locuit care aparțineau unui domn Grigoriu, care la un moment dat devine și ajutor de primar și ulterior mare negustor de sticlărie. În spatele acestor cădiri a funcționat, în două corpuri de clădire lipite, primul sediu de Poliție din Constanța (…) Practic, în 1878, aceste imobile se aflau pe amprenta actuală a muzeului”.
Dr. Cristian Cealera, MINAC: “Într-adevăr, de la 1878 și până în 1940, în Piața Independenței, numită ulterior Ovidiu, au loc foarte multe prefaceri. Putem să vedem și pe Internet foarte multe imagini și să ne imaginăm când au fost făcute, cine erau oamenii care locuiau în clădirile care nu mai există astăzi și, așa cum spunea și Andrei, construcția aceasta, Palatul Comunal, este surprinzătoare și nimeni nu se aștepta ca ea să devină, într-un timp scurt, emblema orașului. Sigur, avem mai multe embleme ale orașului, însă Palatul Comunal a venit să ofere un plus și poate chiar și această prefacere a sa, de la 1911 și până în 1921, este una foarte importantă. Ne vorbește această construcție despre războaiele balcanice din 1912 și 1913, apoi despre implicarea României în Primul Război Mondial și, nu în ultimul rând, reîntoarcere administrației românești în Dobrogea, la începutul lui 1919. (…) Practic, în 1921 avem inaugurarea Palatului Comunal, avem sistematizarea Pieței Ovidiu, chiar și punerea pe poziția de astăzi a statuii lui Ovidius. Deci, au trecut 103 ani de la acel moment al inaugurării Palatului Comunal și este cumva logic ca muzeul nostru, care funcționează aici doar din 1977, trebuie să aibă răbdarea pentru a oferi clădirii un moment de respiro. (…) 1921 mai înseamnă ceva: practic, finalizarea acestei clădiri este încă o semnătură de geniu a lui Victor Ștefănescu. Și încă un lucru aș vrea să punctez: Victor Ștefănescu e un arhitect din București. Pentru constănțeni probabil este sau nu este cunoscut. Dar gândiți-vă că, de fiecare dată când ne plimbăm prin Constanța sau Mamaia, “umbra” lui Victor Ștefănescu este cu noi, în sensul că, practic Victor Ștefănescu lucrează la moscheea regală, pe care toți o admirăm astăzi; Victor Ștefănescu lucrează la Muzeul “Ion Jalea” (…). Acestea sunt niște detalii care nu trebuie să rămână în cărțile de specialitate, ele trebuie să fie cunoscute de toți constănțenii și iubitorii de istorie”.
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța– de ce clădrii i se mai spune Palat Comunal?Când începe povestea arheologiei la Constanța?
În completarea celor spuse mai spus, referitor la schimbările și reconfigurarea Pieței Ovidiu, Andrei Neagu a prezentat o imagine inedită, din anul când este terminată moscheea, în 1912, “practic, în momentul în care începea construcția muzeului”. “Și avem o fotografie de epocă, din minaret, în care se vede fundația viitorului muzeu. Din imagine se poate observa că au dispărut clădirile văzute pe cartea poștală anterioară, pentru a face loc viitorului muzeu, de fapt Palat Comunal în care au funcționat inițial primărie, prefectură”, punctează Andrei Neagu.
Andrei Neagu, ArtAntik Gallery: “Pentru că am pomenit de prima funcțiune a clădirii, cea de primărie, prefectură, Palatul Comunal, avem o fotografie de epocă, în original, cu întreg aparatul administrativ al Constanței, din 1930, fotografie de la depunerea jurământului. În această imagine, în care vă rog să remarcați câte femei erau în administrația locală, desigur, preotul, primarul, prefectul…”.
Dr. Cristian Cealera, MINAC: “Aș vrea să fac o mențiune. Tot îi spunem noi Palatul Comunal. De ce Palat Comunal? Pentru că, la acea vreme, orașele nu erau numite neapărat orașe, ci comune urbane sau comune rurale, iar Constanța era o comună urbană reședință de județ. Povestea primăriei este una destul de lungă, pentru că, la 1878 știm foarte bine că, pe 14 noiembrie, se instaurează administrația românească oficial. Pe 23 noiembrie în Constanța are loc instaurarea primului prefect, Remus Opreanu, despre care știm astăzi mai mult că este stradă decât că a fost un personaj extraordinar și, de-a lungul timpului, urbea își dorește să aibă un centru administrativ. Dar primul centru administrativ, primul Palat Comunal este cel pe care noi azi îl știm drept Muzeu de Artă Populară, între 1986 și 1906, după care, în 1906, primarul Ioan Bănescu ia o decizie controversată la acea vreme, și anume să lase Palatul Comunal Muzeului de Artă Populară, să îl vândă Oficiului Poștă și telegrafului, și să înceapă să stea cu chirie, dar având această idee a ridicării acestui Palat Comunal impresionant ceva mai târziu. Lucrul acesta avea să se întâmple, deci acest al doilea Palat Comunal pe care noi azi îl știm drept muzeu, avea să fie acesta din Piața Independenței și care începe (construcția – n.r.) în 1911, trece prin momente mai bune sau mai proaste, pentru că, v-am spus, vine și Primul Război Mondial, dar este edificat în 1921 (se încheie lucrările – n.r.). De aceea avem povestea primăriei, dar avem și povestea arheologiei românești. Pentru că spuneați despre toate artefactele pe care le găsești la Constanța, astăzi, la orice pas. Și atunci se întâmpla acest lucru și aș vrea să spun că pe locul pe care noi astăzi îl știm drept Liceul “Mihai Eminescu”, a existat Prefectura lui Remus Opreanu, care avea în birou o serie de statui și care, din punctul nostru de vedere, acest birou poate fi considerat primul muzeu de arheologie din Constanța”.
Andrei Neagu, ArtAntik Gallery: “Nu numai Remus Opreanu avea în birou artefacte. Citând din această lucrare (“Mărturii constănțene” –n.r.) – a existat în Constanța un comerciant Hagi Nicolaki. Acesta avea trei fii. Unul dintre ei a studiat în Franța și citez din document: “Revenit din Franța franțuzit, cu maniere alese, dar, la drept vorbind, nu făcea nimic decât să risipească banii părintești, neștiind să facă altceva, mutându-se în casa părintească de lângă biserica armeană, s-a apucat să strângă antichități, fragmente de marmură și calcar, sculpturi cu sau fără inscripții, transformând casa părintească într-un adevărat lapidariu. Cu vremea, din cauza cantității prea mari de pietre adunate de feciorul său, tatăl s-a temut să nu i se dărâme casa, încât, profitând de o absență a fiului său arheolog amator, a pus niște hamali turci să arunce bolovanii pe plajele din apropiere”. Aceasta era arehologia tomitană după venirea administrației românești aici. Practic, nu exista o conștiință a valorii reale pe care o au aceste artefacte și nu este un caz singular acest arheolog amator”.
Dr. Cristian Cealera, MINAC: “Pot să vă mai dau un exemplu: știm de bulevardul Elisabeta, bulevard creat după venirea administrației românești. Dar mai știm despre acest bulevard că aici își avea casele, de fapt mai multe corpuri de clădire, Mihail Kogălniceanu. Astăzi, pe locul casei lui Mihail Kogălniceanu există un bloc, mai modern, mai comunist, chiar lângă Consulatul Austriei. Dar ce este interesant la aceste case, apropo de ce spunea Andrei: casele lui Kogălniceanu aveau, la stradă, inscripții romane și grecești. La acea vreme, nici notabilitățile țării nu conștientizau faptul că ar comite vreo infracțiune. Plus că mai sunt consemnări ale călătorilor străini, care vin de-a lungul timpului, și în secolul XIX, dar și în secolul XX, și care descoperă la Constanța o grămadă de greci care foloseau antichități, luându-le și integrându-le în construcțiile caselor lor. După aceea a fost mult mai greu, pentru că au venit arheologii cu carte, începând cu Tocilescu și continuând cu Vasile Pârvan, care au început să își impună punctul de vedere și, ușor-ușor și mentalitatea locuitorilor din Constanța începe să se schimbe. Dar, a fost un drum fost lung. (…)”.
Având ca punct de sprijin toate relatările de mai sus, se naște, firesc, întrebarea: bine, bine, dar care este punctual oficial de început al muzeului de istorie și arheologie? Răspunsul vine de la dr. Cristian Cealera: “Din punctul nostru de vedere, al MINAC-ului, inițiativa lui Remus Opreanu este începutul. În 1879, acest muzeu de la Prefectură este începutul. El primește și vizitatori”.
Așadar, în biroul prefectului (situat la acea dată în clădirea care în prezent o știm drept Liceul Mihai Eminescu) erau adunate obiecte, artefacte și, la fel, ele existau și pe aleea de la intrarea în imobil. Era un soi de muzeu (cu inventar aferent) care, după cum consemnează chiar Remus Opreanu, în 1879 primește și o primă vizită o a unui grup organizat.
Dr. Cristian Cealera, MINAC: “Este acesta un prim pas, dar exista și un Grigore Tocilescu care venea la Constanța, conștient de patrimoniul existent aici și lua piesele foarte frumoase. Vorbim despre o preluare a pieselor pentru că aici nu existau specialiști în adevăratul sens al cuvântului. Lucurile se schimbă, din fericire, odată cu Vasile Pârvan, pentru că el înțelege că în Dobrogea trebuie să existe muzee locale pe siturile arheologice. El face foarte multe descoperiri în Constanța. Să nu uităm că, datorită lui, avem primele dovezi ale zidului pe care îl admirăm azi în parcul de la primărie (…). El reușește să conștientizeze publicul, să spună: este averea voastră, este patrimoniul vostru, respectați-l, haideți să facem tot felul de puncte muzeistice în toată Dobrogea, care Dobrogea este o cetate antică și merită să fie respectată. Face acest lucru și, bineînțeles, în anii ‘ 20-’30 mai apare câte un pavilion de antichități vechi, care putea fi vizitat de turiștii străini, dar nu vorbim despre un muzeu în sensul în care îl percepem astăzi. (…) Existau și colecționari particulari. Să nu uităm că avem Vila Șuțu, iar Șuțu, din punctul nostru de vedere, el este primul numismat, primul care strânge monedele din Tomis și le prezintă publicului (…)”.
Când apare muzeul ca instituție cu acte în regulă în România
Dr. Cristian Cealera, MINAC: “Vorbim despre Muzeul Regioal, odată cu Vasile Canarache, (…) care practic a reușit să pună bazele acestui muzeu de arheologie din Constanța (…) Iar muzeul constănțean a fost până și la Acvariu. În locul actualului Acvariu, în anii ’50-’60 există acest Muzeu Regional al Dobrogei, după care, devenind neîncăpător, se mută în sediul Episcopiei, Arhiepiscopiei de astăzi și, abia în 1977 va veni efectiv și va lua Palatul Comunal, fost sediu de primărie – muzeul de azi. Iar tot din 1977 avem și denumirea instituției – Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța”.
Mai multe detalii puteți afla urmărind materialul VIDEO integral, atașat acestui material!
Alexandra CUCU
Notă: Informațiile din cuprinsul materialului și imaginile NU pot fi reproduse fără acordul expres al Focus Press & ArtAntik Gallery.
