Primăria comunei Poarta Albă roagă localnicii să sesizeze autoritatea locală sau medicul veterinar, dacă suspectează un paz de pestă în cazul rumegătoarelor mici.
În România mai sunt active 37 de focare de pesta rumegătoarelor mici (PRM), potrivit datelor Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). În acestă săptămână au fost stinse 30 de focare, dintre care 21 de focare de PRM în județul Tulcea.
În acestă săptămână au fost stinse 30 de focare de pesta rumegătoarelor mici ( PMR) dintre care 21 de focare de PRM în județul Tulcea, 8 focare de PRM în județul Constanța și un focar de PRM în județul Ialomița, potrivit unui comunicat al ANSVSA.
Instituția atrage însă atenția asupra activităților ilegale, cum ar fi transporturile clandestine de animale, care pot genera focare secundare de boală la mare distanță de focarele inițiale și care pun în pericol eforturile de export.
”Corectitudinea măsurilor este esențială, iar responsabilitatea crescătorilor de rumegătoare mici și a operatorilor economici joacă un rol crucial. Prin aplicarea riguroasă a măsurilor putem eradica această boală care are un impact semnificativ asupra sectorului zootehnic” a declarat preşedintele ANSVSA, dr. Alexandru Bociu.
Pesta Rumegătoarelor Mici este o boală virală gravă, care nu afectează omul, dar afectează rumegătoarele mici, respectiv ovinele și caprinele. Mortalitatea în cazul animalelelor infectate poate ajunge la 70%.
Pesta rumegătoarelor mici este una dintre cele mai contagioase boli ale rumegătoarelor mici. Pesta rumegătoarelor mici trebuie luată în considerare la apariţia oricărei boli contagioase înalt patogene, care prezintă stare febrilă acută, cu eroziuni pe cavitatea bucală şi semne
gastrointestinale.
Pesta rumegătoarelor mici este o boală virală acută a rumegătoarelor mici, caracterizată prin: febră, scurgeri oculo-nazale, stomatită, diaree şi pneumonie.
Pe baza similarităţii sale cu virusul pestei bovine, maladiei Carre şi rujeolei, virusul PRM a fost clasificat în genul Morbilivirus din familia Paramyxoviridae. Virusurile care fac parte din acest grup au 6 proteine structurale: proteina nucleocapsidei (Np) care încapsulează ARN-ul genomic viral, fosfoproteina (P) care se asociază cu polimeraza (L pentru proteina mare), proteina matricei (M), proteina de fuziune
(F), hemaglutinina (H). Proteina matricei (M), intim asociată cu suprafaţa internă a anvelopei virale face o legătură între nucleocapsidă şi glicoproteinele virale externe H şi F, care sunt responsabile pentru ataşarea şi penetrarea virusului în celulă pentru a o infecta.

Pesta rumegătoarelor mici a fost prima dată descrisă în Coasta de Fildeş, însă ea evoluează în majoritatea țărilor din Africa (din nordul Africii până în Tanzania) şi în cele mai multe țări din Orientul Mijlociu, Turcia. Pesta rumegătoarelor mici este de asemenea larg răspândită în centrul, sudul, sud estul Asiei. În 2016 boala apare în Georgia ( 3 focare) iar în 2018 în Bulgaria (7 focare). Sunt cunoscute 4 genogrupe virale PRM
- tulpinile din genogrupurile I si II circula in SV Africii
- tulpinile din genogrupul III in Africa de Est, Orientul Mijlociu si Sudul Indiei
- tulpinile din genogrupul IV in Asia, tulpini de genogrup IV au fost detectate inca din 2008 in
Maroc si Africa sub – Sahariana (EFSA, 2015).
Surse de contaminare
Boala naturală afectează în principal caprele şi oile, însă este de regulă mai severă la capre, unde determină pierderi majore şi este numai ocazional severă la ovine. Este general admis că bovinele, porcinele pot fi infectate numai subclinic. Infecția are loc, de obicei, prin contact direct între animalele susceptibile și cele infectate (aflate în perioada de incubație sau bolnave).
În stadiile incipiente ale infecției, în timpul hipertermiei, toate secrețiile (oculare, nazale, orale) și excrețiile corporale (materiile fecale) sunt foarte contaminate.
Tusea și strănutul formează aerosoli virulenți în aer ce ajung la animale, în special cele întreținute în contact strâns. Nu există transmitere pe verticală a PRM prin placentă.
Excreția virusului începe în timpul etapei de incubație, înainte de apariția primelor semne clinice și poate dura până la mai mult de 2 luni după recuperare, așa cum s-a observat în fecalele de capră. Aceste perioade de prezență a virusului tăcut, fără semne clinice vizibile, sporesc riscul de
răspândire al bolii.
Contaminarea este, de asemenea, posibilă prin ingestia de alimente sau băuturi infectate. Suprafețele de alimente și de băuturi, cât și așternutul murdar pot fi, de asemenea, surse indirecte de infecție, dar numai pentru perioade scurte deoarece PRMV, la fel ca toți morbilvirusii, nu poate
supraviețui mult timp în afara organismului unui animal gazdă.
În cazul în care se suspectează că ovinele/caprinele dintr-o exploatație sunt infectate sau contaminate cu PRM, autoritatea competentă se asigură cu privire la începerea investigației oficiale de către medicul veterinar pentru confirmarea sau infirmarea PRM și, în special, prelevarea de probe necesare examinării de laborator. În acest scop, animalele respective pot fi transportate la laboratoare sub supravegherea autorității competente, care ia măsurile necesare pentru prevenirea răspândirii infecției.
Autoritatea veterinară competentă locală trebuie să efectueze ancheta epidemiologică privind cazurile suspecte sau focarele de pesta rumegătoarelor mici.
Ancheta epidemiologică se concentrează asupra următoarelor:
(a) perioada de timp în care boala ar fi putut exista în exploatație înainte de a fi notificată sau suspectată;
(b) originea posibilă a bolii în cadrul exploatației și identificarea altor exploatații în care există animale
din specii suspecte care ar fi putut deveni infectate sau contaminate;
(c) circulația persoanelor, animalelor, carcaselor, vehiculelor, echipamentelor sau a altor substanțe care ar
fi putut să poarte agentul infecțios către și din exploatația în cauză.
A.V.



























