La solicitarea Federației Române de Oină, pe ordinea de zi a ședinței Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, au fost incluse și două solicitări care privesc oina: realizarea dosarului pentru recunoașterea oinei pe lista reprezentativă a UNESCO ca valoare de patrimoniu cultural imaterial și includerea oinei în Registrul/Inventarul național al elementelor vii de patrimoniu imaterial.
Ședința comisiei va avea loc marți, 14 iulie 2020, ora 11:00, la Muzeul Satului Dimitrie Gusti și se va desfășura în aer liber.
Demersul Federației Române de Oină este susținut de domnul Tudor Sălăgean, directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, membru al comisiei, și cel care dorește să își asume rolul de coordonator al întocmirii dosarului pentru UNESCO, în cazul unui răspuns pozitiv din partea comisiei.
Președintele Federației de Oină, Nicolae Dobre, va susține acest demers în cadrul ședinței comisiei.
“Aprobarea demersurilor noastre de către comisie ar contribui enorm la fixarea oinei, o manifestarea sportivă a culturii românești, în viața comunității”, a declarat Nicolae Dobre.



























