Președintele SINDALIMENTA, Dragoș Vasile Frumosu, vorbeşte, într-un interviu acordat Focus Press, despre subminarea economiei naționale și Portul Constanța: “Suntem singurul stat care nu avem forme de sprijin pentru agricultură”.
Industria alimentară traversează o perioadă extrem de grea din cauza pandemiei de COVID, iar agricultorii se confruntă cu probleme uriașe din cauza secetei. Cu toate acestea, cei din industria alimentară lucrează la foc continuu pentru a asigura hrana populației. Care sunt efectele crizei economice generate de pandemia de COVID în cazul agriculturii? Riscăm să rămânem fără grâu de panificație? Președintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară, a Băuturilor, Tutunului şi Ramuri Conexe “SINDALIMENTA” , Dragoș Vasile Frumosu, a declarat, în cadrul unui interviu Focus Press, faptul că România “nu a fost în stare să cumpere necesarul de grâu de la o recoltă la alta”, “suntem singurul stat care nu avem forme de sprijin pentru agricultură”, dar și faptul că “este posibil, dacă vreți așa ca o ironie, să cumpărăm chiar grâul nostru pe care l-am exportat la un preț mai scăzut în urmă cu câteva luni și s-a întâmplat lucrul acesta de foarte multe ori mai ales că în Portul Constanța, în zona liberă, după cum știm, sunt cantități uriașe de grâu ale comercianților care fac comerț ca să câștige. Este evident. De acolo ar trebui anumite cantități contingentate și dat drumul la export”.
Președintele SINDALIMENTA susține că “s-a întâmplat ca acele depozite din zona liberă să fie exportate în momentele de fluctuații de prețuri să se dea contingentare fără să se aibă în calcul necesarul de consum pentru populație în România”. Potrivit președintelui Dragoș Vasile Frumosu, toate guvernele au greșit după ̍90 și în loc să pună un accent pe dezvoltare și pe îndreptarea problemelor care nu funcționau în agricultură au distrus câte o bucățică din agricultură. Cât despre infrastructura de irigat, oficialul SINDALIMENTA recunoaște că “mai avem vreo 3-4 milioane de hectare pe partea de Sud să reabilităm”. De asemenea, președintele Frumosu a catalogat acțiunea Ministerului Agriculturii și a Guvernului României de verificare a cheltuielilor pentru reabilitarea stațiilor de irigare-pompare făcute pe perioada ministrului Petre Daea, “oprind totul în detrimentul agricultorilor”, de subminare a economiei. Însă, indiferent de cât va produce România, nu putem rămâne fără grâu. În schimb ne putem aștepta, în funcție de producția la nivel mondial, ca prețul la Bursă să crească. Reprezentantul SINDALIMENTA nu exclude o creștere de un 10-15 la sută la tona de grâu. Problemele din agricultură și industria alimentară ar putea fi rezolvate cu ajutorul unui împrumut bancar, împrumut care va genera mai mulți bani la buget decât sunt astăzi “când ne chinuim și se chinuie toată lumea”. De subminarea economiei naționale a vorbit zilele trecute și ministrul Finanțelor, Florin Cîțu: “Ne împrumutăm să acoperim dezastrul făcut de socialiști în ultimii 8 ani de guvernare. Dacă socialiștii nu ar fi subminat economia națională, ar fi avut surplus bugetar în perioada de creștere economică peste potențial, atunci astăzi ne împrumutam doar să acoperim deficitul bugetar. Dar socialiștii au furat 8 ani de zile și acum au tupeul să întrebe despre destinația împrumuturilor pe care le facem (…)”, a acuzat Cîțu social-democrații.
Rep.: Care sunt cele mai mari probleme din industria alimentară cauzate de pandemia de COVID și cum le-ați surmontat?
Președintele Dragoș Vasile Frumosu: Problemele sunt multiple, din păcate, și asta pentru că măsurile care ar fi trebuit luate din timp, unele dintre ele nu au fost luate nici până în acest moment. A fost o perioadă de o săptămână, până în 10 zile, când s-a cumpărat enorm din cauza apariției stării de urgență. Lumea a fost speriată. Mulți nu au mai trecut printr-o asemenea situație. S-au repezit buluc cumpărând mult peste consumul necesar pentru acea perioadă comparând cu perioadele anterioare. Dar a trecut perioada aceea. Bineînțeles că a fost o mică disfuncționalitate, să spun așa, pentru că stocurile din depozite s-au terminat din cauza acestui mare consum. O zi sau două, până când s-au făcut aprovizionările, se crease puțină panică nejustificată. Lumea și-a cumpărat în aceea perioadă mult mai mult decât consuma și era evident că în următoarea perioadă vânzările vor scădea. Foarte mulți au rămas fără loc de muncă și au trecut în șomajul tehnic. Veniturile au scăzut și firesc că au scăzut și vânzările pe fondul unor venituri mai reduse. Acest fenomen s-a întâmplat și a oprit și turismul, industria hotelieră. S-au închis restaurantele și toată cantitatea de mâncare, de alimente care mergea către zona restaurantelor și hotelurilor a scăzut din producția celor din industria alimentară. Acestea au fost primele cauze care au perturbat sistemul. Era o mare temere. La momentul respectiv am cerut sprijin vizavi de o protecție a angajaților. O protecție vizavi de COVID a făcut-o fiecare societate și dădea măști angajaților, dezinfectant, le măsura temperatura la intrarea în fabrică. Este evident că aceste cheltuieli suplimentare au generat costuri care ar fi trebuit să se regăsească imediat în prețul produselor, dar am rezistat așa o bună perioadă de timp. Ne era teamă pentru că majoritatea angajaților proveneau din satele și comunele limitrofe marilor orașe ori riscul de îmbolnăvire al lor era mult mai mare.
“Industria alimentară, fie că a fost stare de urgență, fie că a fost stare de alertă, a lucrat la foc continuu pentru a asigura mâncare populației”
Este motivul pentru care am cerut ca pentru o perioadă de câteva luni salariile angajaților din industria alimentară să fie grevate de plata taxelor și impozitelor de către angajat astfel încât venitul net al angajatului să crească, pentru că se întâmplau lucruri ciudate. Mă întâlneam cu vecinul, eu mergeam la muncă, el stătea acasă, el lua șomaj tehnic și dacă se întâmpla să ia 75 la sută din salariu mediu pe economie lua mai mult decât cel din industria alimentară care mergea la muncă, pentru că salariile în industria alimentară sunt cu 100 sau 200 de lei peste salariul minim garantat. Salariile din industria alimentară sunt foarte mici. Bineînțeles că nu am fost ascultați și nu am fost băgați în seamă. Am sesizat chiar și faptul că de la bugetul statului se acordau în mod incorect mai multe forme de ajutor. Dacă aveam mai multe contracte cu timp parțial de muncă, aveam trei contracte de câte patru ore. Pe două lucram, iar pe unul îl suspendam. Pe cel suspendat primeam șomajul tehnic, care putea să fie la un salariu bunicel, 75 la sută din salariu mediu și luam salariile și de pe cele două cu timp parțial care continuau ca activitate. Finanțam niște oameni care aveau niște venituri și care puteau să fie bune în detrimentul altora care ar fi avut nevoie pentru a-l stimula în plus, cu toate că veniturile erau mici. Am sesizat Ministerului Muncii și am avut promisiunea doamnei ministru că se va corecta situația, însă nu s-a corectat nici până în momentul de față. Chiar dacă mai sunt zone unde se acordă șomaj tehnic lucrurile au rămas neschimbate. Nu știu care a fost interesul. Pandemia a influențat puternic și din punct de vedere al materiei prime. Coroborând efectele pandemiei cu efectele secetei de anul acesta totul poate să fie dublat ca efect negativ, pentru că trebuie să ne gândim la faptul că sunt țări care au fost afectate de această pandemie și care în continuare vor exporta mai puțină marfă sau materie primă încercând să facă o protecție a populației proprii în condițiile în care această stare va continua cel puțin pentru anul acesta. Fiecare țară își va proteja populația și va exporta probabil mai puțin asigurând în primul rând consumul populației proprii. Pe de altă parte s-au creat stocuri. Dacă discutăm despre zona laptelui vă pot spune că fabricile au fost obligate să respecte contractele cu fermierii, cu crescătorii de vaci, astfel încât colectarea laptelui să se întâmple ca și cum lucrurile ar fi decurs normal, pentru că astfel pierdeau în urma prevederilor din contract. Au colectat cantitatea de lapte, au scăzut vânzările pe fondul problemelor ce le-am amintit mai devreme și s-au creat stocuri la brânzeturi, la cașcaval, la unt, stocuri care au umplut depozitele existente ale societăților comerciale și care aveau nevoie de depozite suplimentare. Am încercat să cerem sprijin pentru acest lucru și nu ne-a răspuns nimeni.
Rep.: Din ce motiv nu ați primit niciun răspuns?
P.D.V.F.: Dacă vreți de la mine un răspuns sincer atunci vi-l dau. Eu cred că astăzi și nu numai astăzi noi nu am acuzat niciodată Guvernul actual de fapte. Dacă discutăm de probleme urgente pe termen mediu și lung, care trebuiesc luate pentru agricultură și industria alimentară, în primul rând agricultura care asigură materia primă, necesarul pentru industria alimentară și am cerut soluționarea, nu am dat vina și nu ai cum să dai vina pe actual Guvern. Toate guvernele au greșit după ̍90. În loc să pună un accent pe dezvoltare și pe îndreptarea celor care nu funcționau în agricultură fiecare guvern din punctul meu de vedere a distrus câte o bucățică din agricultură. Au distrus CAP-urile. Se numeau Cooperative Agricole de Producție și era termen comunist. În Franța, Belgia și Olanda se numește cooperativă. Am distrus sistemul de irigații. De 25 de ani au fost numai promisiuni și nu s-a făcut concret aproape nimic. Ministrul Daea a început cu o reabilitare în urmă cu vreo doi ani. El a reușit să facă ceva. Dar pe fondul unor verificări pe care actualul Guvern vrea să le facă vizavi de cheltuiala în stațiile de irigare-pompare s-a blocat sistemul de irigații și astăzi nu a putut fi folosit pe acest considerent că verifică cheltuielile. Este o nebunie totală vizavi de schimbarea guvernelor. Eu m-am săturat să vină un Guvern și să spună: “Tot ceea ce au făcut cei dinainte este prost, facem noi acum!” Și tot așa facem la câțiva ani și nu ajungem la un numitor comun, dacă pot spune așa, sub nicio formă.
“Nu am fost în stare să cumpărăm necesarul de grâu de la o recoltă la alta”
Întotdeauna, din lipsa fondurilor financiare, nu am fost în stare să cumpărăm necesarul de grâu de la o recoltă la alta. Pe de o parte nu aveam bani pentru cantitatea respectivă de procesare per total an pentru fabrică, pe de altă parte sunt și costuri suplimentare privind depozitarea grâului. Și atunci, în urmă cu vreo două luni, s-a cerut Guvernului României să ne dea niște credite cu dobânzi mici astfel încât să putem cumpărăm cantitatea de grâu de la o recoltă la alta fără a mai discuta că nu mai avem rezervă de stat sau că avem dar nu ne ajunge. Am putea să eliminăm toate lucrurile acestea. Inclusiv în creditul respectiv să intre și banii pentru depozitare și sigur că ar fi putut să fie intervenția statului în sensul că ar fi putut să plătească un procent din costuri pentru depozitarea grâului de panificație firmelor care fac acest lucru. În felul acesta aveam materia primă asigurată pentru un an și nu mai exista fluctuații de prețuri. Având materia primă cumpărată la un preț sigur era foarte greu să mai discutăm de creșteri de prețuri. Noi astăzi cumpărăm grâu și ne ajunge undeva până în februarie-martie.
“În Portul Constanța, în zona liberă, după cum știm, sunt cantități uriașe de grâu ale comercianților care fac comerț ca să câștige. De acolo ar trebui anumite cantități contingentate și dat drumul la export”
În februarie-martie suntem nevoiți să cumpărăm și cumpărăm la alte costuri. Este posibil, dacă vreți așa ca o ironie, să cumpărăm chiar grâul nostru pe care l-am exportat la un preț mai scăzut în urmă cu câteva luni. S-a întâmplat lucrul acesta de foarte multe ori. În Portul Constanța, în zona liberă, după cum știm, sunt cantități uriașe de grâu ale comercianților care fac comerț ca să câștige. Este evident. De acolo ar trebui anumite cantități contingentate (a stabili limitele cantitative ori valorice ale importului sau exportului –n.r.) și dat drumul la export la ceea ce s-a întâmplat de mulți ani. De aceea spun că nu acuzăm Guvernul actual. Nu este principalul vinovat. Toți factorii de decizie au fost vinovați. S-a întâmplat ca acele stocuri, acele depozite din zona liberă, să fie exportate în momentele de fluctuații de prețuri să se dea contingentare fără să se aibă în calcul necesarul de consum pentru populație în România. Calculul se face simplu. Ai nevoie cam de 3 milioane și jumătate de grâu pentru pâine, ai nevoie de peste 1 milion de tone pentru furaje, dacă facem o recoltă peste 5 milioane de toane atunci sigur că îți pui o rezervă deoparte și restul poți să dai drumul la export. Este un calcul matematic foarte simplu pe care ar trebui să-l facă orice minister al Agriculturii sau orice conducere a Ministerului Agriculturii.
Rep.: România riscă să rămână fără grâu de panificație? Care este situația concretă?
P.D.V.F.: Nu! Nici nu se pune problema de așa ceva chiar dacă recolta a fost afectată. Vom vedea cam peste două săptămâni unde joacă prețul. În maxim două săptămâni se termină cu recoltatul și atunci vom știi exact cum stăm. Indiferent de cât produce România, nu putem rămâne fără grâu. Prețul grâului și aprovizionarea, chiar dacă noi am făcut grâu în România, se face prin sau de la Bursă și prețul este stabilit acolo. Cel care face comerț cu grâu este clar că dacă îl vinde pe piața României îl vinde cu același preț pe care l-ar vinde la Bursă sau l-ar vinde în Franța, în Germania sau în altă parte, pentru că este comerciant. Nu mai este ca pe vremea statului comunist să ai cantități, să exporți și să ai un anume preț preferențial pentru producția proprie. Singurele câștiguri, dacă vreți, la o producție bună pe care o putem avea în România sunt câștigurile care reprezintă costurile privind transportul. Este evident că este una să cumperi în februarie-martie și să aduci din Olanda sau Argentina, adăugându-se cheltuielile cu transportul care influențează prețul, și alta este să cumperi grâul din România unde costurile cu transportul sunt evident mai mici.
„Nu se pune problema și nu vom discuta, indiferent că avem pandemie și secetă, de o criză a grâului”
Ce se poate întâmpla în acest moment? Poate prețul grâului, în funcție de producția la nivel mondial, la Bursă să crească. Gândiți-vă că în urmă cu câteva luni Rusia a stopat exportul de grâu moment imediat de creștere a prețului. Atunci a crescut prețul și la făină în România numai că nu s-a văzut pe piață, pentru că producătorii au încercat să țină prețul pâinii la același nivel de acum cu sacrificii. Salariații care lucrează acolo au rămas cu același salariu, 100-200 de lei peste salariul minim pe economie și cu multe alte sacrificii în urmă, cu un profit foarte scăzut sau cu lipsă de profit, așteptând să treacă la noua capacitate privind grâul pentru anul următor, la noua producție, urmând ca prețul să fie generat de Bursă. Este posibil ca pe fondul reducerii exportului pentru protecția populației în țările care produc grâu și au evident o capacitate mare să se reducă exportul și fiind o ofertă mai mică pe fondul unei cereri mai mari să crească prețul. Despre asta putem să discutăm undeva la începutul lunii august. Din experiența unor ani cu astfel de situații poate să existe o creștere de un 10-15 la sută la tona de grâu. Este numai o declarație privind acest procent de creștere cu titlu informativ, pentru că nu putem știi sigur decât în momentul în care recolta este finalizată.
Rep.: Ați menționat problema infrastructurii de irigat. Lucrul acesta a fost semnalat chiar și din Constanța de câtre domnul Gheorghiță Corbu, fondator și director general al unei companii cunoscute din județ. Acesta menționa că: “Guvernul ar trebui să pună la dispoziția fermierului infrastructura de irigat”. De ce credeți că se întârzie acest demers? Cine ar trebui să se implice în problema infrastructurii de irigat?
P.D.V.F.: Din punctul meu de vedere nu există decât două explicații. Sunt zone unde sistemul nu a fost reabilitat. Sistemul reabilitat, după cunoștințele mele, poate fi fructificat, folosit pe o suprafață cam de 1 milion și jumătate de hectare. Mai avem până la vreo 3-4 milioane de hectare pe partea de Sud să reabilităm. Există posibilitatea ca unele stații de pompare să nu fi fost reabilitate și să fie ca la momentul anului 1990. Trebuie să recunoaștem că asta este situația. A doua explicație este ceea ce vă spuneam mai devreme pe fondul unei acțiuni pe care o face Ministerul Agriculturii și implicit Guvernul României de verificare a cheltuielilor pentru reabilitarea stațiilor de pompare făcute pe perioada ministrului Daea. Au oprit totul și este în detrimentul agricultorilor. Eu consider o astfel de acțiune de sabotarea economiei. Poate este mult spus, dar este subminarea economiei naționale. Verificări vizavi de cheltuieli pot fi făcute și funcționând stațiile respective. Sigur că statul român ar trebui să vină cu niște forme de sprijin direct la producător astfel încât să-l ajute pe acesta să-și cumpere instalația pe care să o monteze pentru terenul agricol ce urmează să fie irigat de la pompa care generează pe canal apa respectivă către suprafața de teren a lui. Omul acesta ar trebui să facă niște cheltuieli uriașe. Toate statele sprijină agricultorii cu astfel de lucruri. Cred că suntem singurul stat care nu avem forme de sprijin pentru agricultur. Vă spun la modul cel mai sincer suntem singurul stat din Uniunea Europeană și tot ne ferim și spunem că avem interdicții. Fiecare stat găsește anumite portițe și anumite metode legale de a sprijini producătorul. Discutăm despre potențialul agriculturii vizavi de posibilitatea de a hrăni 80 de milioane de guri.
“Noi nu suntem în stare să facem materie primă și să producem materie primă pentru 15-16 milioane de locuitori pe care îi are România”
Statul român, agricultorii și fermierii pierd. Fermierii consumă foarte mult, investesc foarte mult și nu câștigă aproape deloc. Dacă ei ar câștiga și fermierul ar fi mulțumit de câștig. Sigur că el s-ar dezvolta pe de o parte, iar pe de altă parte bugetul statului ar fi încărcat cu sume considerabile de pe urma veniturilor agricultorilor. Eu am spus-o și în documentele materiale pe care le-am făcut împreună cu încă vreo șapte asociații din agricultură și industria alimentară și am arătat Guvernului că dacă am face un împrumut bancar pentru problemele agriculturii și ale industriei alimentare pe un anumit termen, cu bugete și termene pe fiecare măsură, comparând cu câte împrumuturi a făcut România după ̍90, am constata că acest credit pentru agricultură și industrie alimentară nu numai că se va recupera în 3-4 ani, dar că el va genera poate încă de două ori mai mulți bani la buget decât astăzi când ne chinuim și se chinuie toată lumea. De ce nu sunt înțelese lucrurile acestea? Vă rog să nu mă întrebați. Nu știu ce răspuns să vă dau sau poate că din ceea ce o să vă spun o să putem trage o concluzie.
Alexandra VASILE
