Gheorghiță Alexandru Matei, individul din Poarta Albă care și-a terorizat soția ani la rând, rămâne după gratii. Hotărârea aparține judecătorilor, care i-au respins, zilele trecute, contestația în anulare, atât pe fond, cât și în apel. Decizia este definitivă și nu mai poate fi atacată, ceea ce înseamnă că bărbatul nu va ieși prea curând din penitenciar.
Arestat în urmă cu circa un an și jumătate, trimis în judecată și condamnat, apoi, la 3 ani și 6 luni de detenție, cu executare, pentru comiterea infracțiunilor de agresiune sexuală și violență în familie, săvârșită în formă continuată, Gheorghiță Alexandru Matei, de 29 de ani, încearcă prin orice mijloace să scape din închisoare.
Așa cum am mai scris recent, acesta a formulat o contestație în anulare, dar și revizuirea cauzei. În cazul contestației, două instanțe s-au pronunțat în defavoarea sa, ultima chiar zilele trecute, pe 16 septembrie, când a fost pronunțată o hotărâre definitivă.
„Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul Matei Gheorghiţă Alexandru împotriva Deciziei xxx, pronunţată în Dosarul penal nr. 5920/256/2023. Obligă contestatorul să plătească statului suma de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunţată astăzi 16.09.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părților şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei“, se arată în hotărâreea instanței.
Așa se face că bărbatul rămâne „la răcoare“ până când instanța va lua o altă decizie în privința sa.
Probatoriul administrat a relevat că, în cursul lunii mai a anului 2023, în mai multe rânduri, pe fondul geloziei, consumului de alcool, dar și de droguri, și în baza aceleiași rezoluții infracționale, Gheorghiță Alexandru Matei a agresat-o pe soția sa, lovind-o cu cureaua, cu palmele, cu picioarele și, la un moment dat, cu o sticlă care i-a fost spartă în cap, provocându-i leziuni ce, la data efectuării examenului medico-legal, necesitau pentru vindecare 3-4 zile de îngrijire medicală.
De asemenea, în aceeași perioadă, inculpatul a săvârșit împotriva soției sale, prin constrângere, acte de natură sexuală pe care le-a înregistrat cu un telefon mobil, în scopul producerii de materiale pornografice.
Daniel ALBU


























