Orașul de la malul mării, Constanța, este unul dintre cele mai vechi orașe atestate de pe teritoriul României. Este o urbe cu adevărat fascinantă, cu clădiri vechi şi noi, cu dovezi ale eleganţei boierilor de altă dată, cu blocuri gri, comuniste, dar şi cu o surprinzătoare fântână ce datează tot din perioada comunistă.



Fântâna Dragonului are 41 de metri lungime și 17 metri lățime și face parte din același proiect dedicat Stadionului Farul. Lucrările la această cea mai mare fântână arteziană din ţară au început în anul 1953 cu ajutorul deținuților din lagărele comuniste. Observăm amplasarea delfinilor în stil aztec, care seamănă a dragoni, probabil și de aici denumirea de Fântâna Dragonilor. Pentru construirea Fântâni Dragonului a fost nevoie de 10.000 de blocuri imense de piatră.


Fântâna nu este funcţională şi a devenit un loc pentru desene grafitty urâte, după cum se poate observa din imagini. Periodic, reprezentanţii Primăriei Constanţa sunt chestionaţi cu privire la soarta ei, iar de fiecare dată răspunsul este acelaşi: fântâna este încadrată pe post de mobilier urban care, din când în când, este supus unui process de curăţare. Imediat după micile retuşuri, tinerii vandali revin la locul preferat pentru “desenele” cu spray-uri cu vopsea.
L.M.


























