Premierul Ludovic Orban a susținut, în dimineața zilei de luni, 20 iulie a.c., declarații de presă, vorbind, în principal despre faptul că nu se vor impune alte restricții, după ce starea de alertă a fost prelungită a treia oară, pentru a nu afecta și mai mult economia deja greu încercată de pandemia de coronavirus.
Printre alte subiecte dezbătute, Orban a adus în discuție și problema amenzilor, care nu se vor majora, aceasta, în contextul în care CCR a declarat că amenzile date în starea de urgență sunt enconstituționale.
Orban: Nu putem majora amenzile. Parlamentul e suveran, în urma deciziilor CCR
Premierul a mai spus că, după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituțională majorarea amenzilor în timpul stării de urgență, Guvernul nu mai poate crește cuantumul amenzilor în cazul cluburilor și teraselor care încalcă regulile sanitare. Orban a precizat că doar Parlamentul mai poate face acest lucru, iar o încercare recentă a eșuat.
Întrebat de ce Guvernul nu majorează amenzile pentru agenții economici care încalcă regulile, Orban a explicat: „Nu putem modifica cuantumul amenzilor, în urma deciziilor CCR, decât prin lege adoptată în Parlament. Noi toate amenzile le dăm în baza Legii 55 și nu putem da amenzi mai mari decât cuantumul maxim revăzut de această lege și de actele normative conexe. A existat o încercare de a crește un pic amenzile, dar nu s-a reușit. Parlamentul e suveran, în urma deciziilor CCR”.
„Luăm în calcul intensificarea controlalelor peste tot unde avem informații despre încălcarea regulilor, inclusiv în ceea ce privește cluburile și terasele cu program prelungit care, de fapt, funcționează ca un fel de cluburi. Vrem să ne asigurăm că patronii sunt implicați în respectarea regulilor”, a mai precizat premierul.
Citește și:
L.M.




























