• Ai un pont?
  • Redactie
  • Agentie publicitate
  • Editia print
  • Login
FocusPress
No Result
View All Result
EDITIA PRINT
7 °c
Constanta
  • Politică
    • Administratie
    • Alegeri
    • Interviuri
    • Politica Interna
  • Actualitate
    • Economie
    • Imobiliare Auto
    • Justitie
  • Externe
  • Societate
    • Educatie
    • Media
    • Sanatate
  • Cultură
  • Sport
  • Monden
    • Cluburi
    • Restaurante
    • Showbizz
  • Turism
  • Editorial
  • Video
  • Anunţuri
FocusPress
  • Politică
    • Administratie
    • Alegeri
    • Interviuri
    • Politica Interna
  • Actualitate
    • Economie
    • Imobiliare Auto
    • Justitie
  • Externe
  • Societate
    • Educatie
    • Media
    • Sanatate
  • Cultură
  • Sport
  • Monden
    • Cluburi
    • Restaurante
    • Showbizz
  • Turism
  • Editorial
  • Video
  • Anunţuri
No Result
View All Result
FocusPress
No Result
View All Result
Home Ultima Ora

„Machinal” și „Jocuri în curtea din spate” două spectacole puternice, în acest weekend, la Teatrul de Stat Constanța

5 noiembrie, 2026
in Ultima Ora
0
17
AFISARI
Share on FacebookShare on TwitterShare pe WhatsApp

Teatrul de Stat Constanța propune publicului, la sfârșitul acestei săptămâni, două spectacole în regia Dianei Csiki-Mititelu, care explorează, din perspective diferite, mecanismele de constrângere, violența și raporturile de putere dintre oameni.

Sâmbătă, 7 noiembrie, de la ora 19:00, la Sala Mare, este programat spectacolul „Machinal”, adaptare după Sophie Treadwell, iar duminică, 8 noiembrie, de la aceeași oră, la Sala Studio, publicul poate vedea „Jocuri în curtea din spate”, de Edna Mazya, spectacolul pentru care Diana Mititelu a primit Premiul UNITER pentru cel mai bun debut regizoral, în 2021.

„Machinal”, cea mai recentă producție a regizoarei la Teatrul de Stat Constanța, pornește de la piesa scrisă în 1928 de jurnalista și dramaturga americană Sophie Treadwell, inspirată de celebrul caz al lui Ruth Snyder, o femeie condamnată la moarte pentru uciderea soțului său. Dincolo de povestea unei crime, textul urmărește destinul unei tinere captive într-o societate care îi prescrie fiecare etapă a existenței: munca, mariajul, maternitatea, comportamentul și chiar sentimentele.

În montarea Dianei Csiki-Mititelu, această lume funcționează asemenea unei mașinării uriașe, în care individul este obligat să se conformeze unor reguli ce îi anulează treptat libertatea. Ritmul mecanic al vieții cotidiene, relațiile lipsite de afecțiune și presiunea convențiilor sociale construiesc un univers apăsător, traversat de umor negru, tensiune și momente de intensitate vizuală și coregrafică.

Spectacolul o are în centrul distribuției pe Mihaela Velicu, în rolul Tinerei, alături de Vlad Lință, care îl interpretează pe Soț, Laura Iordan, Theodor Șoptelea, Catinca Hanțiu, Marian Adochiței, Remus Archip, Aurelian Culea, Alina Manțu, Liliana Cazan și Adrian Dumitrescu. Distribuția este completată de studenți ai Facultății de Arte din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța.

Scenografia este semnată de Iulia Petrescu, traducerea și dramaturgia la scenă îi aparțin Dariei Ancuța, coregrafia este realizată de Mariana Gavriciuc, lighting design-ul de Cristi Niculescu, iar efectele sonore de Mirel Hagiu.

Duminică, 8 noiembrie, la Sala Studio, „Jocuri în curtea din spate” aduce în fața spectatorilor o poveste tulburătoare despre adolescență, violență, responsabilitate și consecințele unor gesturi pe care protagoniștii le tratează inițial ca pe un joc.

Piesa dramaturgei israeliene Edna Mazya este inspirată de un caz real de viol asupra unei adolescente de 14 ani, petrecut în Israel, care a provocat o amplă dezbatere publică. Acțiunea alternează între reconstituirea evenimentelor și procesul agresorilor, dezvăluind treptat mecanismele psihologice și sociale care fac posibilă violența.

Montarea Dianei Csiki-Mititelu evită explicațiile simplificatoare și confruntă spectatorii cu întrebări incomode despre consimțământ, presiunea grupului, culpabilitate și felul în care adolescenții înțeleg limitele propriilor acțiuni. Spațiul scenic conceput de Răzvan Bordoș și lighting design-ul semnat de Cristian Niculescu contribuie la atmosfera tensionată a spectacolului, în care actorii trec de la rolurile adolescenților la cele ale participanților la proces.

În reprezentația de duminică, Cristiana Luca interpretează rolurile Dvori și Procuroarea, iar Andrei Bibire, Cătălin Bucur, Theodor Șoptelea și Ștefan Mihai joacă alternativ rolurile adolescenților și avocaților.

Premiera din 2020 a marcat debutul regizoral al Dianei Mititelu, recompensat cu Premiul UNITER pentru cel mai bun debut, în 2021. De atunci, spectacolul a fost prezentat în numeroase festivaluri și turnee, printre care Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Festivalul INTERFERENȚE de la Cluj-Napoca și Reuniunea Teatrelor Naționale Românești de la Chișinău.

Cele două spectacole, realizate la șase ani distanță, oferă publicului ocazia de a descoperi două etape ale parcursului artistic al Dianei Csiki-Mititelu și preocuparea constantă a regizoarei pentru povești care investighează relația dintre individ, societate și formele de exercitare a puterii.

„Machinal” se joacă sâmbătă, 7 noiembrie, ora 19:00, la Sala Mare a Teatrului de Stat Constanța, bd. Ferdinand nr. 11. Durata spectacolului este de două ore, fără pauză. Spectacolul este recomandat publicului de peste 14 ani și conține efecte stroboscopice.

„Jocuri în curtea din spate” este programat duminică, 8 noiembrie, ora 19:00, la Sala Studio, str. Ion Lahovari nr. 2A. Durata este de o oră și zece minute, fără pauză. Spectacolul este nerecomandat persoanelor sub 14 ani.

Biletele pot fi achiziționate atât online, de pe platformele partenere, Bilet.ro și Mystage.ro, cât și de la Agenția de bilete a TSC, din bd. Tomis nr. 97. Cu o oră înainte de reprezentație, puteți găsi bilete și la casieriile din spațiile de joc.

M.G.

Tags: Jocuri in curtea din spatemachinalspectacoleTeatrul de Stat Constanța
ShareTweetSend
Previous Post

Ministerul Culturii: povestea unui copil din Tomisul antic, păstrată aproape 2.000 de ani într-un sarcofag

Next Post

Fragmente dintr-o dronă, găsite într-o localitate din Neamţ

Alte Stiri

Ultima Ora

Primăria Năvodari anunță abonamente CT BUS gratuite pentru elevi. Ce documente sunt necesare pentru eliberarea acestora

6 noiembrie, 2026
8
sursa foto: Consultatii Oftalmologice/ Facebook
Ultima Ora

Consultații oftalmologice gratuite pentru locuitorii comunei Poarta Albă

6 noiembrie, 2026
8
Ultima Ora

Limba tătară, în atenția experților Consiliului Europei. Reprezentanții comunității tătare din România, la o reuniune de monitorizare, la București

6 noiembrie, 2026
21
Ultima Ora

NATO schimbă tactica pentru Europa: atacuri planificate în Rusia

5 noiembrie, 2026
47
ȘtirileProTv
Ultima Ora

Președintele Paraguayului a demisionat după prăbușirea unei bănci locale

5 noiembrie, 2026
33
sursa foto: playtech.ro
Ultima Ora

Primăria Capitalei lansează licitația pentru 79 de tramvaie noi. Contractul este estimat la peste 1,4 miliarde de lei

5 noiembrie, 2026
18
Sursă foto: Facebook/cristinabatlanofficial
Ultima Ora

Cristina Bâtlan, fosta investitoare de la „Imperiul Leilor”, s-a căsătorit

5 noiembrie, 2026
201
SHUTTERSTOCK
Ultima Ora

Două hidrocentrale de pe râul Jiu ar putea fi finalizate, după 22 de ani. Vor asigura energie pentru 200.000 de gospodării

5 noiembrie, 2026
39
Ultima Ora

Când va fi repornit Reactorul 1 de la Cernavodă. Se fac verificări și la a doua unitate. Energia electrică este de două ori mai scumpă decât anul trecut

5 noiembrie, 2026
49
Next Post

Fragmente dintr-o dronă, găsite într-o localitate din Neamţ

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

FocusPress

FOCUS PRESS este un produs media creat din dorinţa de informare corectă a cetăţenilor. Credem în jurnalism de calitate, în dezbateri şi aducerea în prim-plan a adevăratelor subiecte de interes public.

Ai o informaţie sau imagini care pot deveni o ştire?
Trimite-ne mesajele tale pe WhatsApp / Telefon: 0785.555.401 sau 0785.555.402 ori adresa de email: redactie@focuspress.ro

Datele tale personale rămân confidenţiale!

Focus pe Categorii

  • Actualitate
  • Administratie
  • Alegeri
  • Anunturi
  • Cluburi
  • Cultura
  • Economie
  • Editorial
  • Educatie
  • Externe
  • Imobiliare Auto
  • Interviuri
  • Interviuri
  • Justitie
  • Media
  • Monden
  • Politica
  • Politica Interna
  • Restaurante
  • Sanatate
  • Showbizz
  • Societate
  • Sport
  • Turism
  • Ultima Ora
  • Uncategorized
  • Video

Ştiri Recente

Lipsa asigurării obligatorii pentru locuințe poate duce la amenzi drastice, însă pierderile pot fi imense în caz de dezastru

6 noiembrie, 2026

DOCUMENT. IMPOZITE mai mari cu 30% pentru clădirile deținute de firmele constănțene: cu cât crește pentru persoanele fizice

6 noiembrie, 2026
  • Ai un pont?
  • Redactie
  • Editia print
  • FocusAds
  • Agentie publicitate

© 2026 FocusPress.ro - With ❤️ by Fresh Media.

Welcome Back!

Login to your account below

Forgotten Password?

Retrieve your password

Please enter your username or email address to reset your password.

Log In
FocusPress.ro
No Result
View All Result
  • Home
  • Ultima Ora
  • Politica
  • Actualitate
  • Externe
  • Societate
  • Cultură
  • Sport
  • Monden
  • Turism
  • Editorial
  • Video
  • Anunturi
  • Editia print

© 2026 FocusPress.ro - With ❤️ by Fresh Media.

Cookie-urile ne ajuta sa va oferim serviciile noastre. Prin navigarea pe acest site, acceptati modul in care noi si partenerii nostri utilizam cookie-urile. Detalii aici.